Fermierii din Olt pot solicita despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

Fermierii din Olt pot depune, începând de mâine, 3 septembrie, cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, într-un interval de 10 zile lucrătoare. Solicitările se depun la centrele locale şi judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Agenţia Judeţeană pentru Intervenţie în Agricultură va primi, începând de joi, 3 septembrie, cereri pentru acordarea ajutorului de stat pentru culturile afectate de secetă. Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Beneficiarii ajutorului sunt producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare şi producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 următoarele culturi: - grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță.

Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții :

a) să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;

b) suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;

c) să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020;

d) nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.  

Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020.

Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturile menționate, confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

Pentru acești beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită de următoarele documente:

a) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor;

b) coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea  unică de plată 2020.

Dacă documentul de identificare a coordonatelor bancare existent la dosarul cereri de plata depuse la APIA nu se modifică acesta rămâne valabil și pentru acordarea ajutorului de stat. 

Documentele depuse în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”,vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar. 

Cuantumul ajutorului de stat poate ajunge la cel mult 925 de lei pe hectarul de grâu și secară, triticale 805 lei pe hectar, orz 912 lei pe hectar, orzoaică 951 lei pe hectar, ovăz 772 lei pe hectar și 1.002 lei pentru hectarul de rapiță.