Fermierii olteni cu livezi ce vor să retragă fructe de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite, trebuie să depună o notificare la APIA Olt

Autorităţile au stabilit măsurile pentru producătorii de fructe ce vor fi retrase de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite. Aceştia trebuie să depună la APIA Olt o notificare privind intenţia de retragere de la comercializare a unor cantităţi de mere, piersici, nectarine, pere, prune şi cireşte ce urmează să ajungă la asociaţii care furnizează servicii sociale, în penitenciare sau tabere de vacanţă pentru copii. Totodată, au fost stabilite şi subvenţiile.

Pentru retragerea de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite, autorităţile au stabilit măsurile excepţionale cu caracter temporar pentru producătorii de fructe.
Beneficiarii acestei măsuri pot fi organizaţiile de producători de fructe din judeţ, dar şi simpli fermieri ce deţin livezi.

Astfel, pot fi distribuite în stare proaspătă mere, pere, prune, piersici, nectarine şi cireşe, care pot ajunge la asociaţii sau fundaţii care furnizează servicii solciale pentru diverse categorii aflate în risc de excluziune socială şi asigură masa beneficiarilor, în penitenicare, şcoli, instituţii publice de educaţie şi tabere de vacanţă.

Cantitatea eligibilă pentru sprijinul financiar excepţional este de maximum 500 grame/ săptămână pentru o persoană.

Fermierii olteni pot depune la APIA Olt o notificare privind intenţia de retragere de la comercializare a unor cantităţi de produse. Producătorul va fi contactat de inspectorii APIA Olt pentru a stabili programul operaţiunilor de retragere, deoarece acestea trebuie să se desfăşoare sub monitorizarea APIA pentru a fi eligibile.

În termen de 30 de zile de la finalizarea operaţiunilor, producătorii trebuie să depună la APIA Olt cererea de plată.

Pentru o sută de kilograme de mere distirbuite gratuit, fermierii olteni vor primi 16,98 de euro, pentru aceeaşi cantitate de piersici şi nectarine 26,90 de euro, pentru pere 23,85, pentru prune 34 euro. Cei mai mulţi bani sunt primiţi pentru o sută de kilograme de cireşte, fermierul urmând să beneficieze de un sprijin de 48,14 euro.

Fermierii sau asociaţiile vor primi şi bani pentru transport, dar şi pentru operaţiunile de sortare şi ambalare.