Fermierii olteni îşi pot depune cererile de plată în cadrul măsurii 14 T - Plăţi privind bunăstarea animalelor, porcine şi păsări, până la 31 ianuarie

APIA Olt a informat că fermierii olteni au termene limită bine stabilite pentru cererile de plată în cadrul a doua măsuri.

Cererile de plată pentru anul 2019, pentru angajamentele multianuale aflate în derulare în cadrul Măsurii 14 T (fosta măsură 215) - Plăţi privind bunăstarea animalelor, pachet porcine (sesiunea a III-a) şi pachet păsări (sesiunea a II-a) pot fi depuse până la 31 ianuarie. Fermierii olteni pot descărca de pe site-ul APIA modelele cererilor de plată.

Totodată, în perioada 15 ianuarie-15 februarie, pot fi depuse cererile de plată pentru 2019, pentru angajamentele anuale din cadrul Măsurii M14 - Bunăstarea animalelor, Pachet Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi Pachet Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor. Aceste cereri pot fi completate online accesând site-ul APIA.