Agricultură

2017-11-15, 14:18:40

Fermierii olteni mai au la dispoziţie doar două zile pentru accesarea Schemei „Prima împădurire”. Niciun proiect nu a fost depus la APIA Olt

Doar două zile mai au la dispoziţie fermierii olteni ca să depună la APIA Olt cererile prin care solicită sprijin financiar pentru crearea de suprafeţe împădurite. Deşi reprezentanţii APIA Olt au anunţat că trei-patru olteni sunt cu proiectele avansate, acestea nu au fost încă depuse.

Cea de a II-a etapă a schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” se va încheia pe 17 noiembrie. În toamnă, reprezentanţii APIA Olt anunţau că trei fermieri din nordul judeţului sunt cu proiectele în stadii avansate, aceştia aşteptând avizul Gărzii Forestiere.

Deşi perioada de depunere a cererilor se apropie de final, niciun proiect nu a fost depus la APIA Olt. Dacă lucrurile nu se vor schimba până la finalul acestei săptămâni, Schema de ajutor de stat se dovedeşte a fi una fără succes.

„Nu a venit niciun fermier cu proiectele, dar rămân patru potenţiali beneficiari, care au proiectele în curs de finalizare. Ei trebuie să se încadreze cu toate documentele până vineri”, a spus directorul adjunct al APIA Olt, George Dumitrescu.

Potrivit datelor furnizate de APIA Olt, alocarea financiară pentru cea de a doua sesiune de depunere este de 50.000.000 euro, iar valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7.000.000 euro.

Alocarea financiară pentru prima sesiune a fost de 50.000.000 euro, fiind depuse un număr de 34 de cereri de sprijin eligibile la nivel naţional, pentru o suprafață totală angajată de 486,49 hectare. Dintre acestea, două cereri sunt din judeţul Olt şi au fost depuse în primăvara acestui an. Astfel, fermieri din Leleasca şi Corbu vor primi 120.000 de euro pe toată perioada de implementare a proiectului.

Comentarii

Redacţia

2017-11-15 14:18:40

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro