Fermierii olteni pot cere în continuare bani la APIA Olt pentru crearea de suprafeţe împădurite. Au nevoie de avizul Gărzii Forestiere

Oltenii pot accesa în continuare schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, aferentă Submăsurii 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”. Cererile pot fi depuse la APIA Olt până la mijlocul lunii decembrie. Cei interesaţi de această submăsură trebuie să parcurgă mai multe etape şi au nevoie inclusiv de avizul Gărzii Forestiere.

Pentru a accesa acest sprijin, oltenii au de parcurs mai multe etape premergătoare. Astfel, cu sprijinul Centrului Judeţean APIA Olt se face identificarea suprafeţelor care urmează a fi împădurite, fiind apoi elaborat proiectul tehnic de împădurire. Fermierul este nevoit apoi să obţină avizul Gărzii Forestiere pentru proiectul tehnic.

Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costuri standard pe hectar pentru împădurire şi compensarea pierderilor de venit agricol, după cum urmează:
- prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire şi împrejmuire a plantaţiei, denumită Prima 1;
- prima anuală acordată pe unitatea de suprafaţă, pentru acoperirea costurilor de întreţinere, maximum şase ani, şi îngrijire, maximum doi ani, precum şi compensare pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, pentru o perioada de 12 ani, denumită Prima 2.

Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecție, trebuie să fie de cel puțin o jumătate de hectar, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 hectare. Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puțin un hectar, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puțin o jumătate de hectar.

La nivelul judeţului, în prima sesiune au fost depuse două cereri, fermierii fiind din Corbu şi Leleasca, aceştia împădurind nouă hectare.

În sesiunea a doua, s-a început împăduirea pe aproape şase hectare la Sârbii Măgura, iar în a treia sesiunea au fost doi beneficiari din Osica de Sus şi Dobreţu, în total fiind împădurită o suprafaţă de şase hectare.

Astfel, de această măsură au beneficiat până acum cinci fermieri olteni, judeţul câştigând o suprafaţă împădurită de 21 de hectare.