Fermierii olteni vor putea depune proiecte pe submăsura 6.3 începând cu 22 iulie. Specialiştii olteni se aşteaptă ca fondurile să se epuizeze din prima lună

Într-o săptămână, se va deschide prima sesiune din acest an pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Specialiştii olteni se aşteaptă ca fondurile să se epuizeze încă din prima lună.

Fermierii olteni trebuie să fie pregătiţi, iar din 22 iulie să depună cereri de finanţare pentru submăsura 6.3.

Specialiştii OJFIR Olt spun că este ultima şansă ca fermierii să acceseze fonduri pe această submăsură.

„Perioada de depunere a cererilor este 22 iulie-31decembrie, este prima sesiune din 2019. Fondurile disponibile sunt de aproape 46 milioane de euro, din care 13 milioane sunt pentru zona montană. Suntem convinşi că vor depune şi fermierii care au solicitat sprijinul anul trecut, care au fost eligibili, dar fără finanţare. Pragul de calitate pentru perioada 22 iulie-31 august va fi de 85 de puncte. Va fi un interes crescut pentru această submăsură, însă fondurile se vor epuiza din prima etapă. Sunt ultimele fonduri pe submăsura 6.3”,
au precizat reprezentanţii OJFIR Olt.

Scopul investiţiilor în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investiţiilor pentru creşterea competivităţii exploataţiilor agricole prin dotarea cu utilaje şi echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum şi investiţii pentru modernizarea fermei.

188 de fermieri din judeţ au depus, în vara anului trecut, proiecte pe submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. În urma publicării raportului de selecţie de către AFIR, doar 35 de fermieri din judeţ au primit finanţare.

Banii au ajuns la fermieri din următoarele localităţi: Scorniceşti (sat Jitaru), Caracal, Topana, Potcoava (sat Sineşti), Urzica (patru fermieri), Grădinari (trei fermieri), Găneasa, Giuvărăşti (trei fermieri), Gârcov (doi fermieri), Pleşoiu (trei fermieri din Pleşoiu, Doba şi Arceşti Cot), Izbiceni (şapte fermieri), Scorniceşti (doi fermieri din satele Bălţaţi şi Mărgineni), Slătioara (doi fermieri), Cilieni (doi fermieri), Grădinile şi Obârşia.