Festivalul de Teatru de la Caracal, susţinut şi în acest an de CJ Olt. Nume de referinţă, pe scena Naţionalului caracalean

Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 200.000 lei pentru desfăşurarea Festivalului de Teatru „Ştefan Iordache” de la Caracal, programat să se desfăşoare în perioada 13-20 iunie.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că forul judeţean continuă să susţină evenimentele culturale şi artistice din judeţ.

„Şi în acest an suntem prezenţi, alături de municipiul Caracal, la acest festival care a ajuns la a unsprezecea ediţie. Este un eveniment important în calendarul manifestărilor din judeţul Olt şi suntem prezenţi de fiecare dată alături de toate localităţile care au astfel de manifestări culturale şi artistice. Din păcate, amploarea evenimentului de anul trecut, pe care l-am susţinut de asemenea, a fost una mai mică din cauza pademiei. Iată că încercăm să revenim la normal, iar anul acesta sperăm să avem un festival reuşit”, a declarat Marius Oprescu.

În ceea ce priveşte condiţiile de participare la spectacole, preşedintele CJ Olt a declarat că acestea vor fi comunicate înainte de debutul festivalului.

„Condiţiile de participare urmează să fie stabilite, în funcţie de cum evoluează pandemia, până pe 13 iunie, când începe acest eveniment. În momentul de faţă, publicul poate intra în sală şi, de asemenea, avem în vedere ca o serie de evenimente, dacă ne permite timpul, să le ţinem în aer liber, la teatrul de vară”, a conchis Oprescu.

Programul festivalului


Caracalul redevine, pentru a XI-a oară, gazda unuia dintre cele mai reprezentative manifestări culturale din România: Festivalul de Teatru ”Ștefan Iordache”.

Nume de referință ale artei teatrale vor urca pe scena Teatrului Național Caracal precum: Marcel Iureș, Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Vlad Zamfirescu, Marian Râlea, Rodica Mandache, Florin Piersic Jr., Marius Manole.

Numele tuturor actorilor care vor urca pe scena din Caracal se regăsesc în distribuția celor 8 spectacole:

DUMINICĂ, 13 IUNIE, ORA 19.00 / „ROSTO'', după I.L.Caragiale, regia și scenografia Alexandru Dabija. Teatrul Act.  DistribuŢia: Marcel Iureș, Dan Rădulescu, Ionuț Toader.

LUNI, 14 IUNIE, ORA 19.00 – „Mobilă și durere”, de Teodor Mazilu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, scenografia Adriana Grand, Teatrul Dramaturgilor Români. DistribuŢia: George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Mihaela Velicu și Alexandru Pavel.

MARŢI, 15 IUNIE, ORA 19.00 - „Freak Show” un spectacol de Florin Piersic Jr. Distribuţia: Florin Piersic Jr.   

MIERCURI, 16 IUNIE, ORA 19.00
- „Republica Melania”  de Irina Nechit, regia de Gelu Colceag. Teatrul Odeon. Distribuţia: Rodica Mandache, Marius Manole.

JOI, 17 IUNIE, ORA 19.00
-  „Totul se transformă ” – de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, scenografie Imelda Manu. Distribuţia: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu, Vlad Zamfirescu.

VINERI, 18 IUNIE, ORA 11.00 - „Noapte bună, mamă”  de Marsha Norman, regia de Vlad Massaci. Teatrul Mic. Distribuţia: Andreea Grămoșteanu, Dana Dembinski Medeleanu.

SÂMBĂTĂ, 19 IUNIE, ORA 11.00 -  „Drumul lui Făt Frumos”  de Marian Râlea. Teatrul Național I.L. Caragiale și Fundația Abracadabra. Distribuţia: Marian Râlea. - INTRARE LIBERĂ - Parcul Constantin Poroineanu

SÂMBĂTĂ, 19 IUNIE, ORA 19.00 -  „Concert Nicu Alifantis&ZAN”, Nicu Alifantis, Virgil Popescu, Sorin Voinea, Razvan Mirica, Relu Bitulescu

DUMINICĂ, 20 IUNIE, ORA 19.00 - „Tache, Ianke și Cadâr” de Victor Ioan Popa, scenografia de Maria Miu, regia de Horațiu Mălăele. Teatrul Bulandra. Distribuţia: Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan, Matei Constantin.

Anul acesta evenimentul este dedicat doamnei Lia Manțoc, una dintre cele mai apreciate scenografe de teatru și de film din România.

Prețul unui bilet de intrare variază de la 30 lei la 80 lei.

Iubitorii de teatru pot achiziționa un abonament în valoare de 400 lei, care le oferă accesul la toate spectacolele.

Biletele pot fi procurate de la agenția Teatrului Național Caracal (Luni-Vineri: orele 10:00-13:00 și 17:00-19:00)