Trecem zi de zi pe lângă clădiri încărcate de istorie sau pe străzi care poartă numele unor personalităţi despre care nu ştim de cele mai multe ori mai nimic. Nu am învăţat la şcoală, nu am citit în cărţi. Mulţi dintre ei sunt oameni care s-au născut şi au crescut aici, în localităţi din judeţul Olt, dedicându-şi viaţa diferitelor domenii de activitate. Pe lângă faptul că au fost pionieri, îndrumători sau au contribuit la dezvoltarea unor ramuri noi în România, unii dintre ei nu au uitat de unde au plecat şi au hotărât să-şi doneze averea Statului, contribuind astfel la evoluţia locurilor în care au trăit.
Cei mai mulţi filantropi olteni, născuţi la Slatina
Chiar dacă dezvoltarea explozivă a sectorului industrial avea să se producă în Slatina după 1960, reşedinţa judeţului Olt a fost dintotdeauna un important centru industrial, comercial, meşteşugăresc şi agrar. Astfel, în „Istoria oraşului Slatina”, scrisă de Gheorghe Poboran la începutul secolului XX, autorul vorbeşte despre situaţia economico-socială a Slatinei, oferind o statistică a principalelor profesii practicate în oraş la acea vreme. Slatina număra 475 de meseriaşi: 88 erau cizmari, 53 cojocari, 52 croitori, 50 fierari, 27 tinichigii, 25 zidari, 11 dulgheri, 11 mecanici, nouă tipografi şi şapte zugravi. Împreună cu 453 de comercianţi, aceştia deserveau populaţia slătineană, aproximativ 7.500 de locuitori, precum şi populaţia din satele vecine. Acestora li se adăugau 11 preoţi, 15 institutori, şase judecători, şase medici şi un farmacist. Slatina se bucura de o bună reputaţie şi sub aspectul învăţământului, primele şcoli apărând încă din secolul al XVIII-lea. Apoi, în 1884, când ministru de resort era Gheorghe Chiţu, originar din comuna olteană Oboga, se înfiinţa Gimnaziul Real Slatina, actualul Colegiu Naţional „Radu Greceanu”. În acea perioadă, pe harta Regatului României nu erau decât şase gimnazii reale şi douăsprezece gimnazii umaniste, iar licee existau numai în oraşele mari ale României. Aici, în Slatina pe care o regăsim în paginile cărţii lui Poboran, aveau să se nască şi mulţi dintre cei care au dat strălucire meleagurilor Oltului de Jos, personalităţi care s-au remarcat în meseriile pe care le-au practicat şi au lăsat în urma lor o moştenire nu numai de ordin cultural, spiritual, ci şi de ordin material: filantropii olteni.
Clădiri vechi, cu istoria uitată
Cele mai vechi monumente istorice din Olt sunt lăcaşuri de cult, dar în judeţ s-au mai păstrat şi numeroase structuri cu valoare istorică şi culturală. Altele, aparţinând unor personalităţi marcante ale judeţului, au fost demolate, pe locul lor fiind ridicate de cele mai multe ori blocuri de locuinţe. În Slatina există numeroase clădiri-monument istoric, situate pe strada Lipscani şi pe strada Mihai Eminescu. În total sunt 81 de structuri, construite între anii 1860-1938, în unul dintre următoarele stiluri: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau, art deco şi renovări din diferite perioade. Clădiri istorice se găsesc şi pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniţei şi Fraţii Buzeşti, toate construite între anii 1780-1902. Din acest grup arhitectural se remarcă clădirile Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, primăria Slatina, secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, Casa Caracostea, Casa profesorilor şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României. Se mai păstrează şi unele dintre clădirile ridicate din banii donaţi de unii dintre marii filantropi ai Slatinei şi ai judeţului, în care au funcţionat de-a lungul timpului diverse instituţii.
Filantropi de renume
Fie că au donat clădiri, terenuri sau sume de bani, filantropii olteni s-au gândit de cele mai multe ori la înfiinţarea de instituţii prin care să ajute populaţia judeţului. Din agoniseala lor de-o viaţă s-au întreţinut şcoli cu limba de predare românească, au fost ajutaţi elevii dotaţi să-şi desăvârşească studiile, s-au construit spitale, s-au ridicat lăcaşe de închinăciune. Ionaşcu-Cupeţu, Fântâneanu, Momuleanu, Varipatti, sunt doar câţiva dintre cei care au contribuit la dezvoltarea localităţilor oltene, oameni a căror viaţă şi activitate s-au pierdut în negura timpului. Despre ei şi despre alţi filantropi ai judeţului ne-am propus să vorbim în perioada următoare cu mai mulţi specialişti de la diverse instituţii de cultură, care vor scoate la lumină povestea, motivele care i-au determinat pe aceştia să-şi doneze averea, modul în care au fost administrate avuţiile lor şi, nu în ultimul rând, cum şi-a manifestat populaţia judeţului recunoştinţa pentru binefacerile lăsate.
