Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, verificările s-au desfăşurat în perioada 10 - 28 decembrie 2018, în contextul creşterii volumului de masă monetară tranzacţionată în perioada sărbătorilor de iarnă.
În cadrul acestei acţiuni, polițiștii au efectuat controale la 88 de casierii colectoare, 26 de hipermaket-uri/centre comerciale, 88 de stații de carburant, precum și alte 21 de locuri de depozitare a valorilor monetare.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.600 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
De asemenea, oamenii legii au deschis şi un dosar penal.
„Totodată, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială, din orașul Balș, polițiștii au constatat faptul că o persoană se afla în serviciu de pază, fără a deține atestat, în acest caz, întocmindu-se dosar penal”, se arată în comunicatul citat.