Actualitate

2020-01-17, 12:54:16

Focar de pestă porcină, la Cârlogani. Cinci porci au fost ucişi

Pe lângă focarul de pestă porcină confirmat la un mistreţ împuşcat pe Fondul de Vânătoare Spineni, specialiştii DSVSA Olt au precizat că, în ultimele zile, virusul a afectat şi o gospodărie din localitatea Scorbura, comuna Cârlogani. Autorităţile au luat măsuri.

Cinci porci din gospodăria din Cârlogani au fost ucişi.

„În baza buletinului de analiză emis de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, a fost supus aprobării planul de măsuri privind suspiciunea pestei porcine africane într-o exploataţie nonprofesională din localitatea Scorbura (UAT Cârlogani). Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost impuse restricţiile de mişcare din și către curțile și localităţile afectate, eliminarea din focar a porcilor vii (cinci capete suine), ecarisarea cadavrelor, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, restricţii asupra mişcării cărnii, produselor şi subproduselor animale”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

Zonele de restricţie pentru focarul din gospodăria nonprofesională din localitatea Scorbura (UAT Cârlogani): localități şi fonduri cinegetice care se încadrează în zona de protecție: UAT Cârlogani (Cârlogani, Scorbura, Beculeşti, Cepari);  FV 15 Cârlogani.

Localitățile şi fonduri cinegetice care se încadrează în zona de supraveghere: UAT Cârlogani (Stupina), UAT Morunglav (Morunglav, Poiana Mare, Ghiosani, Moruneşti, Bărăşti), UAT Pleşoiu (Arceşti, Cocorăşti, Doba, Schitu din Deal, Schitu din Vale); UAT Strejeşti (Colibaşi, Strejeşti, Strejeştii de Sus), UAT Grădinari (Runcu Mare),  UAT Iancu Jianu (Iancu Jianu), UAT Găneasa (Grădiştea), FV 14 Strejeşti, FV 16 Moroneşti, FV 20 Izvoru.

Legat de cazul de pe Fondul de Vânătoare Spineni, ca măsură obligatorie în cadrul planului de măsuri de combatere a pestei porcine la mistreţ, va fi aplicată recoltarea integrală a mistreţilor din zonele afectate prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, iar pentru zonele neafectate (fonduri cinegetice) se va realiza reducerea efectivului prin vânarea unei cote suplimentare de intervenţie aprobată de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Zonele de restricţie pentru focarul de pe Fondul de Vânătoare 3 Spineni:
Zona afectată este instituită pe o rază de 13 km (zona infectată cu o rază de 8 km de la caz și zona tampon de încă 5 km), astfel:
- 8 km – UAT Spineni - Spineni, Profa, Alunişu, Optăşani, Cuza Voda, Vineti, Davideşti;
UAT Făgetelu - Făgeţelu, Isaci, Gruiu, Chilia, Băgeşti, Pielcani; UAT Topana - Topana, Cojgărei, Cioraca, Candelesti; UAT Barasti - Mereni, Lazaresti;  UAT Leleasca - Leleasca; FV 3 Spineni, FV 4 Seaca;
-    13 km - UAT Bărăşti - Bărăşti de Cepturi, Bărăşti de Cepturi, Ciocăneşti, Boroeşti, Motoesti; UAT Coloneşti - Chelbeşti; UAT Tatuleşti - Bărbălai, Lunca, Măgura, Călugari, Momaiu, Mirceşti; UAT Poboru - Poboru, Creţi, Cornăţelu, Seaca, Albeşti; UAT Leleasca - Greereşti, Mierliceşti, Tufaru, Urşi, Afumaţi, Toneşti ; UAT Sâmbureşti - Ioniceşti.
  
Crescătorii de porci au obligaţia de a respecta următoarele măsuri :
•    asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
•    este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele și încălțămintea de stradă;
•    este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
•    este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
•    periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor;
•    se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor;
•    porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
•    este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
•    anunțarea de urgență a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Olt (telefon 0372753838) precum și a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.
•    în cazul persoanelor care exploatează suprafețe agricole se vor dispune măsuri pentru dezinfecția mijloacelor agricole la ieșirea din tarlale;
•    este interzisă aducerea de furaje sau diverse materii vegetale din zone contaminate, în scopul hrănirii animalelor;
•    toți proprietarii au obligativitatea respectării legislației în vigoare în ceea ce privește identificarea animalelor și circulația acestora, în caz contrar putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariţei bolii.




Comentarii

Redacţia

2020-01-17 12:54:16

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...