Focar de pestă porcină, la Perieţi. Autorităţile iau măsuri, după ce într-o gospodărie a apărut acest virus

O nouă localitate din judeţ este afectată de pesta porcină. Focarul a apărut într-o gospodărie din Perieţi, iar autorităţile iau măsuri.

Viceprimarul din comuna Perieţi, Ilie Dobre, a precizat că probele prelevate de la un porc aflat într-o gospodărie au ieşit pozitive la virusul pestei porcine.

„Până acum nu am avut probleme cu pesta porcină, însă astăzi a fost confirmat un focar. Un singur porc a fost afectat. S-au luat măsuri, iar medicul veterinar a dispus îngroparea la marginea localităţii. Era singurul porc din gospodăria respectivă”,
a spus viceprimarul din Perieţi.

Reprezentanţii DSVSA Olt nu au putut fi contactaţi pentru a confirma oficial acest nou focar de pestă porcină.

Potrivit situaţiei transmisă de DSVSA Olt, săptămâna trecută, 96 de focare de pestă porcină erau la nivelul judeţului, 23 de localităţi fiind afectate de acest virus.

Cele 96 de focare de pestă porcină sunt distribuite astfel la nivelul judeţului: Cilieni - şapte, extravilanul localităţii Ianca - trei focare, Ianca - un focar, Dăneasa - trei focare, Sprâncenata - 11 focare, Slăveni (comuna Gostavăţu) - zece focare, Stoeneşti - nouă focare, Drăgăneşti-Olt - trei focare, Văleni - două focare, Orlea - 17 focare, Studina - patru focare, Gura Padinii - cinci focare, Ipoteşti - două focare, Coloneşti - un focar, Grojdibodu - cinci focare, Gârcov - un focar, Vârtopu - un focar, Brebeni - un focar, Crâmpoia - patru focare, Şerbăneşti - două focare, Fărcaşele - un focar, Ghimpeţeni - un focar, Obârşia (Obârşia Nouă) - un focar, Potcoava (Fălcoeni) - un focar.