Fonduri europene pentru Parcul „Poroineanu” din Caracal. „Este o sumă estimată de noi undeva la cinci milioane de euro”

Municipalitatea caracaleană are în plan accesarea de fonduri europene în valoare de cinci milioane de euro pentru Parcul „Constantin Poroineanu” din oraş.

Administratorul public al municipiului Caracal, Adrian Chesnoiu, a declarat că un proiect de finanţare ar urma să fie depus pentru următorul exerciţiu financiar.

„Am avut o discuţie cu colegii din zona de fonduri europene. A fost lansat un ghid în consultare pe POAT- Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică ce le oferă posibilitatea administraţiilor publice să depună fişe de proiect pentru subvenţionarea proiectele tehnice, a studiilor de fezabilitate, a documentaţiilor în vederea depunerii unor proiecte. Ne gândeam că avem în plan depunerea unei fişe de proiect pentru modernizarea parcului, o sumă estimată de noi undeva la cinci milioane de euro, care cu siguranţă îşi va regăsi finanţare în exerciţiul viitor. Ai o perlă într-un oraş pe care trebuie să o pui în valoare. Tot proiectul de regenerare urbană va fi gândit şi proiectat în cadrul strategiei de dezvoltare urbană, document obligatoriu pentru depunerea de proiecte europene viitoare”, a declarat Chesnoiu.

Executat de arhitecţii peisagişti francezi Pinard şi Rédont, „Parcul de cultură şi odihnă“ are drept model Cişmigiul bucureştean, executat tot după planurile francezilor. Este situat în partea de Vest-Nord-Vest a municipiului, între două vechi şi cunoscute cartiere, Bold şi Protoseni, în apropierea centrului administrativ.

Se întinde pe o suprafaţă de 25,5 ha, din care circa 16 ha reprezintă vegetaţie, diferenţa fiind ocupată de alei şi monumente de artă, stadion de fotbal şi terenuri de handbal, lac de agrement cu o insulă, amenajat pe cursul râului Gologan şi alte dotări edilitare.