Fost preşedinte al PNL Slatina, Sorin Ţîrcomnicu, pleacă din partid. „O să urmeze un val de demisii din rândurile PNL Olt”

După dizolvarea PNL Slatina, joi seară, au început şi primele demisii din partid. Sorin Ţîrcomnicu a anunţat că părăseşte rândurile, dezamăgit de ce se întâmplă, de cei care conduc astăzi soarta PNL Olt.

De peste 20 de ani în PNL, Ţîrcomnicu a fost şef al organizaţiei Slatina, vicepreşedinte la nivel judeţean şi consilier local în CL Slatina.  

„Cu sufletul cuprins de o imensă dezamăgire, după aproape două decenii petrecute în Filiala PNL Olt, astăzi mi-am scris demisia din Partidul Național Liberal. Nu pot să tolerez minciuna și mai ales trădarea electoratului care și-a pus speranțele în noi. Alături de mai mulți colegi am făcut acest gest, pentru că în PNL nu se mai regăsesc foarte mulți din cei care credeau în Liberalism. Asta se întâmplă când la conducere ajung așa cum ajung oameni terni, slabi ce își urmăresc doar propriul interes și cel mai important, care își demonstrează nonvaloarea în alegeri", spune Sorin Ţîrcomnicu

Liberalul mai spune că nu va renunţa la viaţa publică, ci va continua alături de fostul şef al PNL, Ludovic Orban.

„Pentru a continua pe același drum ca și până astăzi, voi continua lupta politică alături de Ludovic Orban și Partidul Forța Dreptei. O să urmeze un val de demisii din rândurile PNL Olt”, este mesajul lui Sorin Ţîrcomnicu.

Joi, BPJ al PNL Olt a decis dizolvarea organizaţiei Slatina, conduse din 2018 de medicul şi consilierul judeţean Viorel Dumitrescu. Preşedintele Liviu Voiculescu va coordona organizaţia până la desemnarea unei noi conduceri.