Fostul sclav din Berevoești, care și-a ucis tatăl la Tufeni, arestat preventiv

Fostul victimă a rețelei de sclavi din Berevoești, județul Argeș, Ionuţ Ștefan Iordache, care și-a ucis tatăl imobilizat la pat, sâmbătă dimineața, a fost arestat preventiv pentru 30, duminică după-amiază.

Decizia luată, duminică după-amiază, de magistrații Tribunalului Olt nu este definitivă.

Ionuț Ștefan Anghel, în vârstă de 33 de ani, și-a ucis tatăl imobilizat la pat, în vârstă 58 de ani, sâmbătă dimineața. Tânărul l-a lovit pe bătrân cu un obiect contondent.

Ionuț Ștefan Anghel se numără printre victimele proprietarilor de sclavi din Berevoești, județul Argeș, rețea destructurată de DIICOT.

În septembrie, cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeşti, judeţul Argeş, pedepsele fiind cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni.

Condamnările celor cinci persoane inculpate în dosarul privind cazurile de sclavie din Berevoeşti au fost primele în acest dosar.

În localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în vara anului 2016, mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei. Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.