Naţional

2019-05-07, 14:14:50

Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat, marţi, pe fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era condamnat pentru trafic de influenţă. Decizia este definitivă. În primă instanţă, Blejnar a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare.

„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Blejnar Sorin pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei Curţii de Apel Bucureşti.

Blejnar fusese condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, la 6 ani de închisoare.

Sorin Blejnar, fostul şef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti în anul 2016, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, “în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, au spus procurorii la acel moment.

Potrivit sursei citate, “în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei”.

sursa: mediafax.ro

Comentarii

Redacţia

2019-05-07 14:14:50

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...