FOTO. Accident la Colonești. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul național DN 65, pe raza localității Colonești.

Potrivit polițiștilor, evenimentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, respectiv carosabil umed.

„Un conducător auto, în vârstă de 40 de ani, din județul Dolj, deplasându-se din direcția Pitești către Slatina, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe sens opus, intrând în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un bărbat, de 47 de ani, din judetul Dâmbovița”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, aceștia nefiind sub influența băuturilor alcoolice.

Două persoane au fost rănite în urma accidentului, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.