Cultură

2020-05-06, 14:00:35

FOTO. Cea mai veche casă din Slatina încă rezistă timpului. Istoric: „Casa are o poveste frumoasă”

Cea mai veche casă din Slatina a fost construită în 1873, an trecut pe fațadă deasupra balconului din fier forjat, de cojocarul Florea Gheorghe, pe beciul unei case existente anterior.

Istoricul Aurelia Grosu notează că şi astăzi se pastrează structura inţială, fără modificări şi intervenţii majore.

Casa are două intrări, pe Lipscani și actuala Mihai Eminescu, între cele două corpuri ale casei existând curtea interioară, locul unde se desfășura viața de familie, din primăvară până toamna târziu.

„Farmecul curții interioare este sporit de geamlâc și prispa cu balustradă din scândură ce asigurau accesul în încăperile de la etaj, rezervate locuinței”, mai arată Aurelia Grosu.

În anul 1906 pe fațada casei de pe Liscani se adaugă un balcon din fier forjat, întegrându-se în ansamblul străzii.

Istoria casei se leagă de povestea familiei care a locuit-o şi de zbaterea membrilor acesteia pentru a lăsa urmaşi.

„Casa are o poveste frumoasă. Tare mult dorea familia Florea Gheorghe să aibă copii, însă mureau la vârste fragede. Atunci au hotărât să schimbe nașii de botez și să aleagă pe cine va intra primul în biserica Adormirea Maicii Domnului, unde mergeau de obicei. A fost să fie Eufrosina Spirea, soția negustorului  macedonean Dima Spirea, străbunicii medicilor Aspasia Spirescu și Tibi Spirescu.  Dumitru, băiatul botezat de Eufrosina Spirea și-a făcut rost în București și a murit de bătrânețe, înconjurat de copii și nepoți”, spune Aurelia Grosu.

sursa foto: Aurelia Grosu

Comentarii

Redacţia

2020-05-06 14:00:35

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...