FOTO. CJ Olt păstrează tradiţia şi premiază performanţa. Peste 400 de elevi olimpici şi profesorii lor, printre laureaţi

Peste 400 de elevi şi profesori din judeţul Olt, care au înregistrat performanţe deosebite, în anul 2018, au fost premiaţi, marţi, de Consiliul Judeţean, în cadrul unei gale desfăşurate în sala de spectacole a Palatului Copiilor Slatina.

Printre cei prezenţi la festivitatea de premiere s-au numărat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Virgil Delureanu şi Ioan Ciugulea, inspectorul şcolar general Adrian Bărbulete şi adjuncţii săi, Mariana Gheorghe şi Florica Grecu.

„Avem bucuria de a ne reuni în această zi, aici, pentru a aprecia şi a recompensa elita intelectuală, elevi străluciţi, alături de profesorii care sunt călăuzitorii lor. Mă bucur să vă privesc în ochi, să vă strâng mâna şi să vă felicit pentru rezultatele de excepţie obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Dragi copii, poate că nu vă daţi seama, dar sunteţi nişte modele pentru colegii voştri şi pentru cei mai tineri decât voi. Cu toţii ne bucurăm să avem astfel de copii şi de profesori  bine pregătiţi, cu rezultate de excepţie. Pe noi toţi, familie, profesori, comunitate locală, ne-aţi făcut să fim mândri de voi! Vă asigurăm de tot respectul şi consideraţia noastră”, a transmis Adrian Bărbulete.

La rândul său, Marius Oprescu, a ţinut să-i felicite pe elevi, dar şi pe părinţi şi profesori, subliniind că performanţa şcolară poate fi obţinută doar prin implicarea tuturor factorilor. Consiliul Județean Olt a făcut o tradiție în a premia elevii și profesorii care reușesc performanța de a se clasifica în topul ierarhiei la Olimpiadele Naționale de Specialitate.

„Vă felicit pentru rezultatele obţinute, cu multă muncă din partea elevilor, cu multă dăruire din partea profesorilor şi cu sacrificiu şi înţelegere din partea părinţilor. Aşa cum am spus-o şi altă dată, aceasta este reţeta de succes, implicarea tuturor factorilor în procesul educaţional. Aşa cum am obişnuit în fiecare an, ne întâlnim în acest cadru festiv şi, iată, că deja a devenit o tradiţie premierea performanţelor şcolare, premierea succeselor şi a rezultatelor de excepţie. Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, ne-am îndreptat atenţia şi către olimpiadele şcolare judeţene şi am ajuns la performanţa de a premia 445 de elevi şi profesori, punând în dificultate organizatorii evenimentului pentru că mai aveam puţin şi nu încăpeam nici în această sală minunată. Practic, datorită dumneavoastră, numele judeţului Olt s-a auzit de atâtea ori, şi sunt mândru, la toate concursurile şcolare atât din ţară, cât şi din străinătate. Sper ca anul următor să fim cel puţin la acelaşi nivel al rezultatelor”, a declarat Oprescu.

Sumele necesare premierii, în cuantum total net de 184.200 lei sunt fi suportate din bugetul propriu al Consiliului Județean Olt și înmânate celor 445 de premianți: 266 de elevi olimpici și 179 de profesori îndrumători.