FOTO. „Crosul Primăverii Slatina-5k”, parcurs in 15 minute. Peste 250 de concurenți au luat startul competiției dedicate iubitorilor de mișcare

Cea de-a doua ediţie a evenimentului dedicat iubitorilor de mișcare, Crosul Primăverii Slatina-5k, organizat de Primăria municipiului Slatina, s-a bucurat de un real succes. Pe lângă slătineni, la start s-au aflat craioveni, bucureșteni, braşoveni, dar și alți pasionați de miscare din împrejurimi. Traseul a cărui distanță a avut cinci kilometri a fost câștigat de spotivul de performanţă Marius Buşcă, vicecampion naţional la semimaraton. Prima care a trecut linia de sosire, la feminin, a fost participant la ediţia de anul trecut, Ionela Puia, care practică atletismul.

Au profitat de vremea frumoasă și au ales să facă mișcare.  268 de persoane s-au aliniat la startul evenimentului, aflat la a doua ediţie, Crosul Primăverii Slatina-5k, organizat de Primaria municipiului Slatina.

Concursul a fost dedicat tuturor iubitorilor de mișcare, cu vârsta peste 18 ani. Premierea s-a făcut pe categorii de vârstă, masculin 18-29 de ani, 30-49 de ani, peste 50, feminin 18-29 de ani, 30-39 se ani, peste 50. De asemenea, au fost premiați cel mai vârstnic și cea mai vârstnică participantă.

Cel mai bun timp a fost obținut de către Marius Buşcă, vicecampion naţional al semimaraton, care a avut nevoie de doar 15 minute pentru a parcurge cei 5 kilometri. La fete, linia de sosire a fost trecută tot de către o sportivă de performanță, Ionela Puia, care a înregistrat puţin peste 17 minute. De asemenea, atleta din Bănie este şi câştigătoarea ediţiei de anul trecut.

Felicit toţi participanţii, pentru mine a fost o cursă de antrenament. Sunt sportiv de performanţă, am 39 de ani, dar încă mă bat cu cei mai tineri atleţi. A fost o cursă frumoasă, un antrenament foarte bun pentru mine. Sunt vicecampion naţional cu echipa la semimaraton, campion naţional la 10 kilometri şosea, unde mi-am bătut recordul naţional de 31 de minute, iar anul acestă mă pregătesc, împreună cu lotul militar, eu şi alţi şase băieţi, care facem parte dintr-o echipă selectă a MAPN-ului, vom merge în China, la sfârşitul lui cotombrie, la Olimpiada Militară”, a declarat Marius Buşcă, câştigătorul crosului la masculin.

Organizatorii au premiat primii trei câştigători, la categoria masculin şi feminin, indiferent de categoria de vârstă cu sume între 400 și 800 de lei. De asemenea, primii trei câştigători de la fiecare categorie de vârstă au fost premiați cu sume între 100 și 300 de lei. Câte 200 de lei  a fost valoarea premiului pentru cel mai vârstnic şi cea mai vârstnică participantă.

Primarul municipiului Slatina, Emil Moț, a fost cel care i-a premiat pe câștigători, asigurându-i totodată că evenimentul va deveni tradiție. Mai mult, municipalitatea ia în calcul varianta de a extinde această acţiune dedicată iubitorilor de mişcare. 

 „Ca şi anul trecut, au fost foarte mulţi participanţi, peste 250, ceea ce ne dă de gândit că trebuie să mărim evenimentul. Probail, la anul, o să avem şi un semimaraton, pe lângă Crosul Primăverii. Foarte, foarte multă lume a venit astăzi să alerge, cu toţii s-au simţit extraordinar. Premiile sunt pe diferite categorii de vârstă, de la 18 ani, până la cel mai în vârstă alergător. Vreu, cu această ocazie, să felicit toţi participanţii, şi, de asemenea, Slatina Running, o adevărată echipă de învingători, nişte oameni extraordinari, pe care îi aşteptăm şi la anul ", a declarat primarul Slatinei, Emil Moț.

Cel mai vârstnic participant, Ionel Vişan, are onorabila vârstă de 73 de ani, în timp ce la feminin, premiul pentru cea mai în vârstă participantă a ajuns la o doamnă de 64 de ani.