FOTO. CSM Slatina şi-a premiat cei mai fideli susţinători în acest an fotbalistic, marcat de pandemia COVID-19

Pandemia a alungat, în acest an, suporterii din tribune, singura modalitate de a-şi arăta susţinerea rămânând mediul online. În prag de sărbători, echipa de fotbal CSM Slatina le-a oferit câte un trening celor mai fideli suporteri.

Clubul CSM Slatina a oferit, la final de an, câte un trening, la fel ca cel pe care-l poartă fotbaliştii divizionarei secunde, celor mai fideli susţinători. 

Într-un an greu, marcat de pandemia COVID-19, nu a existat posibilitatea să fiţi în tribune, pentru a ne susţine atât la victorii, dar şi în momentele în care jocul a suferit. Cu toate acestea, jucătorii v-au simţit aproape, prin intermediul mesajelor de încurajare transmise pe Pagina Oficială de Facebook. 

Clubul nostru apreciază susţinerea pe care ne-aţi arătat-o şi a premiat, acum, în prag de sărbători, cei mai fideli şi activi suporteri cu câte un trening oficial. 

Sperăm ca anul 2021 să readucă suporterii în tribune, pentru ca împreună să ne bucurăm de fotbal. Să aveţi sărbători liniştite, sănătate şi bucurii alături de cei dragi! CSM Slatina vă urează toate cele bune! Împreună suntem o echipă”, se arată pe Pagina de Facebook CSM Slatina-Fotbal. 

Echipa de fotbal CSM Slatina va da startul pregătirilorîn vederea abordării meciurilor rămase de disputat din cadrul sezonului regulat pe data de 5 ianuarie. În perioada 18-27 ianuarie, gruparea slătineană pregătită de Dinu Todoran va urca la munte, pentru un stagiu centralizat.