FOTO. Incendiu la o casă din Curtişoara, provocat de un scurtcircuit la reţeaua electrică

Acoperişul unei locuinţe din comuna Curtişoara a fost distrus de un incendiu, sâmbătă seara, o femeie în vârstă de 68 de ani, proprietara gospodăriei, având nevoie de îngrijiri medicale.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsăşteanu, a declarat că incendiul a distrus peste 50 de metri pătrați din acoperișul locuinței din comuna Curtișoara, sat Dobrotinet Deal.

„Două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Detașamentul s-au s-au deplasat în cel mai scurt timp către locul indicat. La sosirea echipajelor, incendiului se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, cu flacără și degajări mari de fum. Proprietara locuinței, în vârstă de 68 de ani, a suferit un atac de panică și a fost asistată, la fața locului, de echipajul SMURD. În urma incendiului au ars aproximativ 50 de metri pătrați de acoperiș”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs la instalația electrică a locuinței, potrivit pompierilor.