FOTO. Legumicultorii olteni, consiliaţi să facă agricultură bio. Supermarketurile au cerere mai mare decât oferta pe acest segment

Membrii cooperativelor înfiinţate în 2018, în judeţul Olt, au avut o întâlnire cu reprezentanţii Bio România, acţiune iniţiată de ministrul Agriculturii, Petre Daea. Piaţa bio reprezintă o oportunitate pentru legumicultorii olteni, în conduiţiile în care cerea pe piaţă este mai mare decât pot oferi acum marile magazine.

La întâlnirea organizată, miercuri, la Ghimpeţeni, au participat reprezentanţii cooperativelor Pleşoiu, Vădăstriţa, Urzica, Scărişoara şi Ghimpeţeni, Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică „Bio România”, Florin Ciobanu, consilierul ministrului Agriculturii, şi reprezentanţi ai Direcţiei Agricole Olt şi OJFIR Olt.

Ideea acestei şedinţe de lucru a venit în urma întâlnirii, de săptămâna trecută, pe care membrii cooperativelor înfiinţate în acest an în judeţul Olt au avut-o cu ministrul Agriculturii, la Bucureşti.

„La întâlnirea de la minister, reprezentantul Asociaţiei Marilor Retaileri le-a recomandat membrilor cooperativelor din Olt, micilor producători din sectorul legume-fructe, să se orienteze, dacă vor şi dacă pot, şi către agricultura bio. Pentru că acest segmen este în foarte mare creştere şi supermarketurile nu reuşesc să acopere cererea care există pe piaţă. Am început astăzi cu o întâlnire la Ghimpeţeni, în cadrul căreia cu reprezentantul Bio România, Marian Cioceanu, le-a prezentat paşii pentru a trece la o agricultură bio, conversia dintre agricultura actuală şi cea bio”, a precizat Florin Ciobanu, consilierul ministrului Agriculturii.

Reconversia la agricultura bio nu este una simplă, dar preţurile mult mai mari pot reprezenta o atracţie pentru legumicultorii olteni.

„Astăzi am avut o primă discuţie, vom vorbi şi cu domnul ministru să facem un workshop de câteva zile pentru a putea aprofunda informaţia. Cele două ore de astăzi, cu siguranţă, nu sunt suficiente. Oamenii sunt interesaţi de această reconversie pentru că preţurile la legume şi fructe bio sunt mult mai mari decât la cele convenţionale şi piaţa cere cantităţi foarte mari”, a adăugat Florin Ciobanu.