FOTO. Motociclist în stare gravă, în urma unui accident produs la Găneasa

Un bărbat de 25 de ani, din Craiova, a pierdut controlul motocicletei, pe DN 65, la intrarea în comuna Găneasa, și a intrat într-un indicator cu numele localității, de pe marginea drumului.

Tânărul a fost asistat la fața locului de către paramedicii SMURD și un echipaj al Ambulanței. 

„Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Craiova, a fost găsit în afara carosabilului, inconștient, politraumatizat prin accident rutier. A fost asistat la fața locului de echipajele medicale și transportat la UPU Slatina, în stare de inconștiență”, a precizat Dan Nedeloiu, din cadrul ISU Olt.

Potrivit medicilor de la ambulanță, starea tânărului este una foarte gravă. După stabilizarea în UPU, cel mai probabil se va cere transfer către un spital superior. 

„S-a constatat că era în stare foarte gravă, cu traumatism cranio cerebral acut, fără evidențiere organică, hemoragie orală masivă, stare comatoasă, contuzie coloană cervicală și abominală. Probabil că se va cere transport aerian pentru a fi transferat”, a precizat medicul Alin Dinu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Olt.