FOTO. Nereguli la reabilitarea trotuarelor din Slatina. Primăria a dispus remedierea problemelor

Mai multe nereguli au fost constatate de reprezentanţii Primăriei Slatina în ceea ce priveşte reabilitarea trotuarelor din zona străzii Aleea Muncii.

Admnistratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a avut o discuţie cu constructorii şi le-a cerut să remedieze neregulile.

„Din păcate, am constatat o serie de nereguli care trebuie remediate în cel mai scurt timp, pe perioada derulării contractului, pentru că altfel cu siguranță nu vom semna nici un proces verbal de recepție și nici nu vom accepta la plată situații de lucrări cu o calitate îndoielnică. Au fost nereguli de la modalitățile tehnice de a tăia betonul care reprezintă stratul suport și până la turnare: granulații diferite dintr-o zonă în alta, băncuțe care nu au fost demontate pentru a turna și compacta corespunzător sub ele, anumite denivelări și împrejmuiri în jurul copacilor în formă neregulată, lucruri care trebuie remediate”, a declarat Cismaru.

El a adăugat că remedierea problemelor va fi urmărită de reprezentanţii DASIP.

„Direcția Administrarea Străzilor care are această lucrare ca și autoritate contractantă le-a trimis nenumărate adrese pentru remediere. Din păcate, până în momentul de față nu le-au remediat și acesta este motivul pentru care am venit la fața locului să văd care este problema”, a adăugat city-managerul Slatinei.