FOTO. Octogenară din Bălăneşti, decedată într-un incendiu

O femeie în vârstă de 89 de ani, din comuna Bălăneşti, şi-a pierdut viaţa, marţi după-amiază, după ce locuinţa sa a fost cuprinsă de un incendiu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu, a declarat că cel mai probabil femeia a murit intoxicată cu monoxid de carbon, ea neprezentând urme de arsură.

 

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii Detaşamentului Slatina intervin pentru stingerea incendiului.

 

"Ard bunurile din două camere de locuit şi, parţial, acoperişul casei. Echipajul SMURD a acordat asistenţă la faţa locului nepoatei proprietarei, cu stare de rău. Intervin două autospeciale de stingere", a declarat plutonierul major Băsăşteanu.