În comuna Ipoteşti, în ultima duminică dinaintea Postului Paştelui, se aprinde un foc mare, care ajunge la o înălţime de până la 15 metri. Denumit „Prepeleag”, după crăcana sau parul cu cuie de care gospodarii atârnau fânul sau oalele, trunchiul înalt al unui copac tăiat din pădure este amplasat într-o poiană, încărcat cu anvelope şi paie şi, la lăsarea nopţii, este aprins şi luminează întreaga localitate.
Copiii şi tinerii se strâng la „Prepeleag” şi strigă fetele bătrâne şi pe flăcăii care încă nu s-au căsătorit, dar cutreieră uliţele satului pentru a-şi găsi perechea.
„Lucră mamă ce-i lucra/ Şi-mi porneşte ursita,/ Ca să mă pot mărita/ Că-s bătrână ca şi tine/ Şi râd oamenii de mine” şi „Deseară se lasă sec,/ Mă duc maică să mă-nec/ Draga mamii nu te duce,/ Că mai sunt zile de dulce”, sună strigătoarea pentru fete.
În cazul băieţilor, se strigă aşa: „Însura-m-aş, însura,/ Nu ştiu pe cine-aş lua/ Cea frumoasă nu-i de mine,/ Cu cea hâdă mi-e ruşine/ Cea frumoasă mă munceşte,/ Cea hâdă mă sărăceşte”.
Bătrânii satului spun că aprinderea Prepeleagului are ca scop îndepărtarea răului ce pândeşte din întuneric şi s-ar putea abate asupra localităţii. Focul este simbolul purităţii şi al primenirii, al arderii resturilor iernii şi naşterii primăverii.
A doua zi, resturile arborelui ramas din Prepeleag, se cumpără de către un localnic care oferă cel mai mult băieţilor care l-au adus din pădure. Acesta spune că dacă bagă în curte şi arde în sobă Prepeleagul va avea un an plin de belşug.
„Nu este uşor, dar dacă ne unim mai mulţi şi reuşim. La noi este o tradiţie şi dorim să o ducem mai departe an de an. Este meritul tuturor, fiecare a contribuit cum a putut. Dacă ar fi să îi găsim un echivalent putem compara cu petrecerea de Anul Nou, deoarece are aceeaşi importanţă şi amploare”, a spus Cosmin, unul dintre tinerii care s-au ocupat de organizarea „Prepeleagului” de la Ipoteşti.
