Sănătate

2019-06-13, 15:40:03

FOTO. Tehnici chirurgicale noi, prezentate la „Zilele Medicale Slătinene”. Cum au reuşit doctorii slătineni să crească indicele de complexitate a cazurilor

Ginecologi, medici de familie, chirurgi, medici legişti, ORL-işti, pediatri şi asistenţi au participat astăzi, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, la ediţia din acest an a „Zilelor Medicale Slătinene”. Medicii slătineni au prezentat cazuri complexe pe care au reuşit să le rezolve la Slatina. Acest lucru demonstrează că doctorii slătineni abordează cazuri cu un grad ridicat de dificultate, reuşind să intre în sălile de operaţie în echipe mixte. Totodată, medici renumiţi din centrele universitare Bucureşti şi Craiova au venit la Slatina pentru a le vorbi colegilor despre noile tehnici chirurgicale.

În deschiderea ediţiei din acest an a „Zilelor Medicale Slătinene”, managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, a precizat că medicii slătineni vor prezenta cazuri complexe ce au fost rezolvate la Slatina. Acesta s-a arătat încântat că ICM-ul a crescut cu câteva puncte în ultimul an, ceea ce spune că medicii slătineni abordează cazuri cu un grad mai ridicat de complexitate.

„Este a treia ediţie a «Zilelor Medicale Slătinene», avem foarte mulţi invitaţi care provin din centrele universitare Bucureşti şi Craiova, dincolo de medicii de la Slatina, care prezintă lucrări. Avem o serie întreagă de prezentări cu noi tehnici chirurgicale, noi intervenţii care s-au făcut în ultimul an la Slatina, pentru că, aşa cum am mai spus, calitatea actului medical de la Spitalul Slatina a crescut. Complexitatea cazurilor pe care le tratăm se regăseşte în statistică, ICM-ul era, în 2017, 1,31, iar acum este 1,38. Acest lucru spune multe despre patologiile care sunt abordate la Slatina”,
a spus Rotea.

La eveniment a participat şi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu. Acesta apreciază că evenimentul este creditat de tot mai mulţi medici din ţară.

„Lucrările prezentate în această ediţie vor fi de o complexitate mai ridicată faţă de anii anteriori. Asta înseamnă o pregătire amplă a medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Ne bucurăm şi de prezenţa unor reputate cadre medicale din ţară. Toate aceste lucruri fac ca, de la an la an, acest eveniment medical să fie din ce în ce mai apreciat atât de către medicii din spital, dar şi de către ceilalţi invitaţi care vin alături de noi”, a spus Marius Oprescu.

Wolfgang Meier, CEO Pirelii România, unul dintre partenerii de foarte mulţi ani ai spitalului slătinean, a precizat că acest eveniment este important pentru întreaga comunitate.
  
„Acest eveniment este foarte important nu doar pentru comunitatea medicală din Slatina, dar şi pentru slătineni. Este un eveniment în care sunt prezentate rezultatele obţinute în 2018 şi felul în care slătinenii au beneficiat de asistenţă medicală în cadrul Spitalului Slatina”, a spus reprezentantul Pirelli.

Doctorul George Craioveanu, despre tumorile parotide

După deschiderea oficială a ediţiei din acest an, care le-a aparţinut autorităţilor locale, chirurgul buco maxilo-facial George Craioveanu de la Spitalul Slatina a prezentat „Conduita terapeutică în tumorile de parotidă”.

„Strategia de tratament se bazează pe extirparea completă a tumorii, urmată în cazul tumorilor maligne de tratament oncologic. Este necesară uneori şi rezecţia nervului facial. Există metode adecvate de reconstrucţie a nervului facial prin utilizarea grefoanelor nervoase”,
a spus medicul Craioveanu.

O altă temă abordată în prima zi a fost cea a unui colectiv de medici atât de la Craiova, cât şi de la Slatina.

Rezidentă în anul al treilea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Ilaria Petrovici a expus la Slatina patologia ginecologică la fetiţe. Medicul spune că tot mai multe fetiţe cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani se confruntă cu chisturi ovariene.

„Eu am să vorbesc despre patologia ginecologică întâlnită la fetiţe. Am ales această temă pentru că patologia este tot mai des întâlnită la fetiţe de vârstă fragedă. Trebuie să atragem atenţia asupra acestui subiect. Până acum nu era atât de întâlnită această patologie, dar a crescut din cauza factorilor hormonali, obezitatea la vârste fragede. Este prima mea participare la acest eveniment şi sunt foarte încântată. Mi se pare foarte frumos organizat totul şi au venit foarte mulţi colegi de la Craiova”, a spus medicul Ilarie Petrovici. 

În prima zi au mai prezentat lucrări: conferenţiarul Şerban Berteşteanu, specialişti în chirurgie plastică, radiologi şi medici legişti.

„Zilele Medicale Slătinene” vor continua şi vineri, de la ora 12.00, urmând a fi prezentate lucrări de către medici psihiatri, diabetologi, endocrinologi, dermatologi, urologi, chirurgi, oncologi şi ginecologi.

Comentarii

Redacţia

2019-06-13 15:40:03

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...