FOTO. Trafic rutier blocat pe o bandă, pe strada Drăgăneşti din Slatina, după ce un mal de pământ s-a surpat peste carosabil

Traficul rutier este blocat pe o bandă, pe strada Drăgăneşti din Slatina, în zona platformei industriale, pe sensul de intrare în oraş, după ce un mal de pământ s-a surpat pe carosabil, din cauza precipitaţiilor.

Directorul Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop, a declarat, pentru Gazeta Nouă, că malul de pământ s-a surpat deoarece n-a fost tasat corespunzător, reprezentanţii municipalităţii notificând, anterior, proprietarul terenului cu privire la această situaţie. În urma evenimentului, proprietarul se va alege cu o amendă de 20.000 lei.

„Proprietarul terenul a încercat să-şi facă acolo o construcţie şi a adus foarte mult pământ pentru a-şi înălţa terenul. Cert este că nu a asigurat sub nicio formă malurile, în special spre stradă. Noi, la începutul acestui ani, l-am avertizat, i-am trimis o adresă prin care i-am transmis că lucrările de sistematizare pun în pericol carosabilul, iar faptul că a făcut tasări diferenţiate, iar pământul nu s-a stabilizat cum trebuie şi mai ales consolidat înspre şosea, poate să ducă la surpare, dacă plouă foarte mult. N-a ţinut cont de acest lucru şi acum îl vom sancţiona contravenţional”,
a declarat, pentru Gazeta Nouă, Adrian Pop.

Până la remedierea situaţiei, circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe o singură bandă, pe sensul de intrare în Slatina, un echipaj al Poliţiei Locale fiind prezent în zonă.

„Avem acolo un echipaj de rutieră pentru avertizarea conducătorilor auto că este o bandă blocată şi pentru fluidizarea traficului. Stăm acolo până când proprietarul va aduce un utilaj pentru a lua pământul de pe carosabil. Este o întreagă bandă blocată”,
a mai declarat Pop.