FOTO&VIDEO. Copiii din Piatra-Olt au jucat fotbal cu Roman Burki, portar la Borussia Dortmund. Meciurile, pentru promovarea drepturilor copiilor în sport

Portarul Borussiei Dortmund, Roman Burki, ambasador Terre des Hommes, a fost prezent, miercuri după-amiază, la Şcoala Gimnazială Piatra, unde s-a întâlnit cu mai mulţi copii din medii defavorizate şi a jucat cu aceştia meciuri de fotbal demonstrative. La eveniment a fost prezent şi internaţionalul de tineret Florin Ştefan, originar din Piatra-Olt.

Evenimentul a avut drept scop susţinerea proiectelor fundaţiei Terre des Hommes şi evidenţierea nevoii de protecţie şi de promovare a drepturilor copiilor în sport şi în special în fotbal.

„Ne bucurăm că Piatra Sat este una dintre localităţile în care am avut deja rezultate impresionante în ceea ce priveşte educţia copiilor şi accesul la servicii pentru copii şi familie, în special cele de etnie romă, dar şi alte grupuri vulnerabile. Piatra-Olt este una dintre localităţile în care cinci ani la rând am intervenit, în cadrul proiectului Zefir, un proiect care s-a axat pe incluziunea socială a romilor şi a grupurilor vulnerabile şi care a vizat accesul la educaţie, la servicii medicale, la îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, a afacerilor de familie, deci condiţii mai bune pentru cei din comunitate”,
a declarat Laura Savadica, manager program Terre des Hommes.

La rândul său, directorul şcolii, Anca Crînguş, a explicat că datorită implicării organizaţiei non-guvernamentale s-a reuşit reducerea ratei de abandon şcolar.

„Suntem onoraţi să găzduim acest eveniment. Noi colaborăm cu succes cu Terre des Hommes, din 2014. Când am venit ca director în 2013, am găsit 311 elevi, din care 52 erau copii de etnie romă. În acest an şcolar, avem 301 elevi, dar numărul copiilor de etnie romă a ajuns la 111. Datorită proiectului cu Terre des Hommes, rezultatele noastre şcolare s-au îmbunătăţit, prezenţa la cursuri a crescut şi am evitat abandonul şcolar cu care ne confruntăm fie că vorbim de copii de etnie romă, fie din majoritate. Cei de la Terre des Hommes au fost şi sunt în continuare un sprijin pentru noi”, a declarat ea.

Originar din Piatra-Olt, jucătorul celor de la OSK Sepsi, Florin Ştefan, este deja un model pentru copiii din localitate. Acesta s-a declarat încântat de întâlnirea cu un fotbalist de top, aşa cum este Roman Burki.

„Sunt fericit că Roman a ales să facă parte din acest proiect şi sunt bucuros că sunt aici. Visul oricărui fotbalist este să ajungă cât mai sus, iar Dortumd este o echipă foarte bună, ar fi un vis să ajung acolo. Trebuie să muncesc. Atunci când m-am apucat de fotbal, îl aveam ca idol pe Ronaldo, acum îl admir mai mult pe Marcelo. Din fotbalul românesc, mi-a plăcut mereu Hagi. Visul meu este să ajung la echipa naţională de seniori”, a declarat Ştefan.

Deşi joacă pe postul de portar, Roman Burki a avut un rol de jucător de câmp, în cadrul unor meciuri demonstrative care i-au implicat pe copiii din Piatra-Olt. El le-a transmis copiilor să aibă încredere în forţele proprii, pentru a-şi atinge ţelul.

„Este foarte plăcut să-i vezi pe copii zâmbind. Aşa cum am mai spus, fotbalul şi toate sporturile au limbajul lor şi nu trebuie să foloseşti cuvintele, dacă jucaţi împreună, o să vă placă unuia de altul. Asta am văzut şi aici şi pentru asta am venit. Eu n-am avut ocazia să vină un fotbalist cunoscut să joace fotbal cu mine, atunci când eram mic, şi de asta sunt aici, alături de copii, să le arăt că pot să reuşescă până acolo unde îşi propun, dacă chiar vor acest lucru şi dacă cred în ei înşişi. E forte important să crezi în tine”, a declarat Burki.
 
Fotbalistul lui Dortmund a enumerat şi câteva echipe din România de care a auzit.

„E prima oară când vin în România. L-am cunoscut pe Florin Ştefan, mai cunosc şi alţi fotbalişti români împotriva cărora am jucat. Ca echipe am auzit de Cluj, Dinamo, Steaua. Le ştiu pentru că au jucat în Europa”,
a mai spus Roman Burki.