FOTO&VIDEO. Două maşini în flăcări, pe strada Libertăţii, noaptea trecută

Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări, noaptea trecută, maşinile fiind parcate în momentul izbucnirii incendiului.

Potrivit pompierilor militari, unul dintre autoturisme a ars în totalitate, iar la cel de-al doilea ardea partea din spate.

„Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor, un autoturism ardea în totalitate, iar la cel de-al doilea incendiul se manifesta la materialele combustibile din partea spate (bară, triple, haion). Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fiind distrus în proporție de 90 la sută unul dintre autoturisme, iar cel de-al doilea în proporție de aproximativ 20 la sută”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau cu improvizații.