Eveniment

2018-04-12, 08:30:49

FOTO&VIDEO. Un mort și doi răniți într-un accident rutier, între Negreni și Colonești

Un bărbat și-a pierdut viața, iar alți doi au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier care s-a produs, joi dimineață, pe DN 65, între localitățile Negreni și Colonești. În accident au fost implicate un autocamion și o autoutilitară, în care se aflau patru persoane.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, a declarat că în momentul sosirii echipajelor, cei trei bărbați aflați în autoutilitară au fost găsiți încarcerați. 

Șoferul acesteia, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Ciupercenii Noi, județul Dolj, a fost găsit decedat.

„Pentru extragerea celor doi pasageri, pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie, autoutilitara fiind grav avariată în urma impactului. Cei doi bărbați, unul în vârstă de 37 de ani și celălalt în vârstă de 55 de ani, ambii din localitatea Ciupercenii Noi, au fost transportați la UPU Slatina, politraumatizați”, a declarat Băsășteanu.

Potrivit polițiștilor, a avut loc o coliziune fontală între TIR şi  autoutilitară. Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 65, din direcția Slatina- Pitești, la kilometrul 79, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un TIR. Conducătorul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Comentarii

Redacţia

2018-04-12 08:30:49

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro