FRF a stabilit varianta de încheiere a Ligii a III-a. Baraje pentru echipele despărţite de trei sau mai puţine puncte

Concluzii după videoconferinţa FRF cu reprezentanţii cluburilor din Liga a III-a. FC U. Craiova şi Aerostar Bacău vor promova direct, având un avans mare de puncte faţă de principalele urmăritoare, în timp ce în seriile a II-a, a III-a şi a V-a, va exista baraj între primele două clasate, care sunt despărţite de trei sau mai puţine puncte. Barajul se va juca în dublă manşă, tur-retur, undeva la finalul lunii iulie. De asemenea, nu se va retrograda în actualul sezon.

Conducerea FRF a avut, în această după-amiază, o nouă întâlnire, în cadrul unei videoconferinţe, cu reprezentanţii cluburilor din Liga a III-a, cu privire la stabilirea unei variante de încheiere a sezonului.

Au existat patru scenarii: continuarea tuturor etapelor din retur, îngheţarea campionatului în baza clasamentului actual, primele clasate să promoveze, iar formaţiile aflate în subsol să retrogradeze, anularea campionatului, implicit a tuturor rezultatelor şi reluarea lui de la toamnă, cu aceleaşi echipe, şi al patrulea scenariu pe care FRF l-a propus în dezbatere, şi anume îngheţarea campionatului, nicio echipă nu retrogradează, iar de promovat vor promva direct echipele clasate pe locul I din seriile în care diferenţa faţă de locul II este mai mare de trei puncte, iar pentru seriile în care diferenţa dintre primele două locuri este de trei sau mai puţine puncte, promovarea se va decide  în urma unui baraj, în dublă manşă.

S-a ajuns la varianta propusă de FRF, în care primele clasate să promoveze direct, iar în seriile în care diferenţa este de trei sau mai puţine puncte, să susţină baraj, după ce majoritatea echipelor a transmis că nu îndeplinesc condițiile cerute de protocolul recomandat de autorități pentru reluarea activității.  

În urma dezbaterilor, majoritatea cluburilor a fost întru totul de acord cu propunerea FRF, mai puţin echipa de pe locul II, din seria I, Foresta Suceava, cluburile de pe locul I din seria a II-a, Unirea Slobozia (40 de puncte) care va susţine baraj cu Mostiştea Ulmu (37 de puncte), prima clasată din seria a III-a, Progresul Spartac (37 de puncte), care va susţine baraj cu CSM Slatina (37 de puncte), şi prima clasată din seria a V-a Fotbal Club Recea (35 de puncte), care va susţine baraj cu Minaur Baia Mare (33 de puncte).

Decizia cu această propunere se va lua în Comitetul Executiv al FRF. Barajul se va organiza undeva la finalul lunii iulie, astfel încât sportivii angrenaţi în competiţie să reia pregătirea după al doilea sau poate chiar al treilea termen de relaxare a măsurilor impuse de pandemia COVID-19.