Guvernul Orban schimbă prefectul de Olt. Mandatul Angelei Nicolae a încetat

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de ieri s-a aflat şi hotărârea privind încetarea mandatului de prefect al judeţului Olt al Angelei Nicolae.

În cadrul aceleiaşi şedinţe nu a fost făcută şi o numire pentru funcţia de prefect al judeţului. În aceste condiţii, actualul subprefect, Florin Dumitru, va îndeplini atribuţiile de prefect până la o eventuală numire.

Pentru postul de prefect, liberalii olteni îl au în vedere pe Florin Homorean, din cadrul Gărzii de Mediu Olt. Funcţia de subprefect va fi cedată celor de la ALDE, ca mulţumire pentru votul dat în Parlament, la învestirea Guvernului Orban. Actualul subprefect, Florin Dumitru, susţinut tot de ALDE, nu va rămâne însă pe această poziţie. Surse politice susţin că în locul său, partidul lui Tăriceanu îl va susţine pe directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Nicolae Hristescu.

Aceleaşi surse spun că acesta ar fi acceptat, în principiu, propunerea, dar cu rezerve, pentru că nu ar putea veni în Instituția Prefectului decât prin transfer, lucru care ar însemna să dea cu piciorul, definitiv, la postul pe care îl ocupă acum în cadrul ITM Olt.

Angela Nicolae a fost numită prefect în vara acestui an, după demiterea lui Silviu Neacşu de către premierul Viorica Dăncilă. După încetarea mandatului, Angela Nicolae va reveni pe funcţia de şef al Serviciului Resurse Umane și Managementul Unităților Sanitare din cadrul Consiliului Judeţean Olt.