Handbalistele slătinene revin din cantonamentul susţinut în staţiunea Saturn

Echipa de handbal CSM Slatina revine, miercuri, din primul cantonament al verii, susţinut la mare, în staţiunea Saturn. Handbalistele aflate sub comanda Victorinei Bora au avut un program de pregătire bazat pe două antrenamente pe zi. Portarul Elena Nagy ratează pregătirea verii, aceasta aflându-se la lotul naţional de tineret.

Nou-promovată în Liga Naţională, CSM Slatina pregăteşte sezonul ce va începe pe 6 septembrie cu două cantonamente de vară. Primul este pe cale de a se încheia, jucătoarele pregătite de Victorina Bora urmând să revină din stagiul centralizat de la mare miercuri, 26 iulie. 16 jucătoare au participat la antrenamentele desfăşurate în staţiunea Saturn, programul de pregătire fiind structurat cu două antrenamente zilnice. Tânăra portăriţă Elena Nagy se află în pregătire cu echipa naţională de tineret, în vederea particiării la Campionatul European.

Vizita medicală, programată pe 28 iulie


După stagiul centralizat de pe litoral, handbalistele slătinene vor trece vineri pe la medic. Vizita medicală va fi efectuată la Policlinica Sportivă Craiova.

Cel de-al doilea cantonament al verii, bazat pe acumulări, se va desfăşura în perioada 29 iulie-4 august, la Herculane. După revenirea din cantonament, gruparea aflată sub comanda Victorinei Bora va da startul jocurilor de verificare.

Startul sezonului Ligii Naţionale se va da pe 6 septembrie. CSM Slatina va debuta, în deplasare, în compania unei alte nou-promovate, Rapid Bucureşti.