Ianovschi, după amicalul cu CSM Alexandria: „Sunt nemulţumit din punct de vedere al atitudinii”

CSM Slatina a remizat, 0-0, după 120 de minute de joc în amicalul disputat miercuri, pe terenul sintetic din cadrul Stadionului „1 Mai”, cu CSM Alexandria. Antrenorul grupării slătinene, Mihai Ianovschi, s-a arătat nemulţumit, repoşându-le jucătorilor lipsa atitudinii.

Slătinenii au controlat oarecum meciul cu CSM Alexandria, însă ritmul de joc a fost scăzut, fără ocazii mari de gol. Mai mult, antrenorul Mihai Ianovschi s-a arătat nemulţumit de atitudinea arătată, însă a precizat că se aştepta după cele două teste disputate în compania divizionarelor secunde Pandurii Târgu Jiu şi CS Mioveni.

„Este ultimul joc în care am folosit două formaţii diferite. Am făcut două reprize de 60 de minute, dar am avut un joc sub cel de la Mioveni, în primul rând la nivelul atitudinii. Aceasta nu este atitudinea pe care mi-o doresc şi pe care mi-au arătat-o în primele două jocuri. Mă aşteptam oarecum să se întâmple asta, după două jocuri cu Liga a II-a, în care toată lumea a fost conectată. Sunt nemulţumit din punct de vedere al atitudinii, sunt nemulţumit că nu ne-am creat ocazii. Nici adversarul nu a avut, dar nici noi n-am avut mari situaţii. Încă nu avem ritmul şi prospeţimea pe care ni le dorim, dar poate că undeva este normal. Şi din punct de vedere fizic nu am fost aşa cum ne-am fi dorit”, a declarat Ianovschi.

Antrenorul echipei slătinene va căuta, în ultimele meciuri de pregătire, formula de start pentru returul ce va începe pe data de 7 martie. Sâmbătă, slătinenii ar fi trebuit să întâlnească Vediţa Coloneşti, însă oaspeţii au anulat meciul. Rămâne de văzut dacă oficialii echipei vor reuşi să găsească, în cele două zile rămase, un adversar pentru cel de-al patrulea test al iernii. Dacă nu, următorul amical al formaţiei slătinene va avea loc pe 26 februarie, pe teren propriu, cu Unirea Bascov.