Iernile copilăriei, fără coduri colorate...

Codurile de vreme rea instituite de meteorologi le dau fiori în primul rând părinţilor. Când vremea de afară se „colorează” în portocaliu, prima măsură, în cele mai des situaţii, o reprezintă închiderea şcolilor.

Mă sună, panicată, o prietenă, să-mi povestească că nu are variante cu cine să lase copilul acasă, pentru că s-au închis grădiniţele. Atunci, mi-am amintit iernile copilăriei, când mergeam la şcoală, deşi nămeţii erau cât mine de mari. Nu erau instituite coduri, nu se închideau şcoli, nu ne aprovizionam cu alimente de teama viforului de afară. Era iarnă, iar totul reprezenta o normalitate.

Nu-mi amintesc, în copilărie, să fi ratat vreo ocazie de a ieşi la săniuş, de a construi oameni de zăpadă sau a ne tăvăli prin nămeţi, de a profita de zăpada căzută. Şi, iernile, acum vreo 30 de ani, erau cu mult mai grele decât ceea ce vedem în prezent afară. Că a nins în martie, nici asta nu este o surpriză. Îmi amintesc că a nins odată de Paşte, deşi era început de luna mai.

Mă aşteptam, după avertizările emise de meteorologi, la o adevărată furtună de zăpadă. Nici vorba, în oraş s-a circulat, aşa cum era normal, în condiţii de iarnă. „Iadul alb”, „urgia albă”, „natura dezlănţuită” rămân de cele mai multe ori exagerări, doar pentru rating.

Am văzut, în acest an, doar vreo câţiva părinţi cu copiii în parcuri, la săniuş. Cei mai mulţi, speriaţi de coduri peste coduri, preferă să-i ţină în casă. Până la urmă, nici iernile nu mai sunt cum erau odată, fără coduri colorate...