În următorii doi ani, la SJU Slatina vor ajunge 12 medici rezidenţi. Oltenii vor avea medici tineri la Cardiologie, Chirurgie Plastică, Ginecologie şi Oncologie

În timp ce medici cu ştate vechi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se pregătesc să iasă le pensie, reprezentanţii unităţii medicale aşteaptă medici tineri, care trebuie să vină pe post. Aşa se face că în următorii doi ani, la SJU Slatina vor veni 12 doctori ce doar şi-au finalizat studiile.

12 medici tineri ce îşi efectuează studiile urmează să vină la SJU Slatina în următorii doi ani.

Managerul SJU Slatina, Elena Vişan, a precizat că tinerii doctori vor ajunge pe secţii precum: Cardiologie, Chirurgie Plastică, ATI şi Ginecologie.

„Avem 12 rezidenţi ce trebuie să vină la post în următorii doi ani. Aceşti vor ajunge pe secţii precum Cardiologie, Chirurgie Plastică, ATI, Ginecologie şi Oncologie”,
a spus Vişan.

Totodată, SJU Slatina va avea şi un farmacist clinician, care urmează să vină la post.

Farmacistul clinician utilizează cunoştinţele farmaceutice şi biomedicale în scopul optimizării eficacităţii, securităţii, preciziei şi economiei tratamentului medicamentos pentru pacient. Farmacistul clinician are rolul de consiliere a medicului şi pacientului.