Încă un oltean candidat la europarlamentare

Sebastian Constantin Popescu, din Balş, ocupă prima poziţie pe lista depusă Partidul Noua Românie (PNR) pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Tânărul în vârstă de 37 de ani este chiar preşedintele formaţiunii politice şi deschide lista PNR de 15 candidaţi.

Sebastian Popescu s-a născut pe 12 februarie 1982 în orașul Balș din Județul Olt. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, în anul 2006. La un an de la finalizarea studiilor universitare la Timișoara, Sebastian Popescu s-a mutat la București unde locuiește și în prezent.După cinci ani de profesat meseria de doctor medic veterinar, Sebastian Popescu a ales să se îndrepte către jurnalism.

Alţi doi olteni se află pe liste pentru alegerile europarlamentare. Preşedintele Tineretului ALDE Olt, fost liberal şi fost consilier local, Mihai Cîrloganu se află pe lista partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu pentru alegerile europarlamentare. Cîrloganu ocupă locul 24, unul neeligibil.

Şi Ioana Dogeanu, coordonatorul organizaţiei de tineret a Pro România Slatina, se regăseşte pe lista de candidaţi a partidului pentru alegerile europarlamentare, pe locul 33.