Incendiul de la Poboru. Se încearcă transferul în străinătate al uneia dintre cele patru victime

Medicii Compartimentului de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina încearcă să o transfere în străinătate pe femeia în vârstă de 57 de ani, din Poboru, care a suferit arsuri pe căile respiratorii, deoarece nu sunt locuri la spitalele de mari arşi din ţară.

Cele patru victime ale incendiului de la Poboru, cu vârste cuprinse între 57 şi 83 de ani, cu arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Slatina.

Medicul Florin Popa, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică, a explicat că victimele au fost preluate de urgenţă, iar în maximum 30 de minute a ajuns la spital tot personalul secției, chiar dacă medicii sau asistentele erau liberi. 

Cele patru victime au fost preluate şi s-a intrat, concomitent, în două săli de operație. 

Două dintre persoane au arsuri pe căile respiratorii, iar celelalte două au suspiciuni de arsuri pe căile respiratorii și arsuri pe o mare suprafață din corp. 

Medicii încearcă acum transferul în străinătate pentru femeia de 57 de ani.

În urma incendiului au ars bunurile din două camere de locuit și circa 10 metri pătrați de tavan.

Cauza probabilă a incendiului fiind folosirea lichidelor combustibile neadecvate, pentru aprinderea focului, potrivit ISU.

foto arhivă