Încep emoţiile pentru absolvenţii clasei a VIII-a. Marţi, susţin prima probă a Evaluării Naţionale

Începând de marţi, 18 iunie, absolvenţii de gimnaziu intră în febra examenelor. Prima probă va fi cea la limba şi literatura română.

3.048 de elevi din judeţul Olt s-au înscris pentru susţinerea Evaluării Naţionale. Marţi, aceştia vor susţine proba la limba şi literatura română, urmând ca joi, 20 iunie, să dea examenul la matematică. Proba la limba şi literatura maternă este programată pentru vineri, 21 iunie.

Potrivit Ministerului Educaţiei, primele rezultate vor fi afişate marţi, 25 iunie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, între orele 14.00 şi 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

„Probele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/ schemelor şi instrumente de desen la proba de matematică”,
conform Ministerului Educaţiei.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.