Incident la metrou. O femeie a încercat să se sinucidă. Mecanicul a frânat pentru a evita impactul

O femeie a căzut sub garnitura de metrou la staţia Aurel Vlaicu din Capitală, aceasta suferind traumatisme minore, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au anunţat că o femeie ar fi căzut sub garnitura de metrou, în zona Aurel Vlaicu din Capitală.

Femeia a fost scoasă de pe şine în viaţă, este conştientă şi are traumatisme minore. Ea nu a fost încă transportată la spital.

Potrivit Metrorex, femeia, aflată în staţia Aurel Vlaicu, a fost lovită de trenul care circula în direcţia Berceni.

„Mecanicul a frânat trenul pentru a evita impactul. Persoana a fost scoasă din calea de rulare, urmând să i se acorde primul ajutor de către echipele medicale. Organele de cercetare vor derula o anchetă pentru a stabili cauzele”, precizează instituţia, într-un comunicat de presă.

Surse au declarat pentru MEDIAFAX că femeia ar fi încercat să se sinucidă.

Sursa: mediafax.ro