Eveniment

2019-01-22, 12:55:51

Infirmierul acuzat că a luat mită pentru a scoate oamenii la pensie pe caz de boală nu mai are voie să lucreze la Psihiatrie

Ilie Constantin, infirmierul din cadrul Secţiei de Psihiatrie Slatina plasat sub control judiciar pentru că ar fi primit peste 3.000 lei de la o femeie pentru a-i facilita acesteia obţinerea pensiei de invaliditate, a fost detaşat pe o altă secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Cătălin Rotea, a declarat că infirmierul a fost mutat pe Secţia de Pneumoftiziologie Scorniceşti.

„Conform ordonanţei de control judiciar, nu  mai are voie să activeze pe Secţia de Psihiatrie. Va fi detaşat pe o altă secţie, în speţă la Pneumoftiziologie Scorniceşti”, a declarat Rotea.

La rândul său, directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca, a declarat că va lua măsurile care se impun şi în cazul consilierei din cadrul Direcţiei, Marilena Jianu, plasate sub control judiciar în acelaşi dosar ca şi infirmierul Ilie Constantin. Piroşca a precizat însă că instituţia nu a primit încă o comunicare oficială din partea procurorilor.

Infirmierul de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Slatina şi consiliera din cadrul DGASPC Olt au fost plasaţi sub control judiciar pentru trafic de influenţă, după ce au primit peste 3.000 lei de la o femeie pentru a-i facilita acesteia obţinerea pensiei de invaliditate. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul celei care a cumpărat influenţa, dar şi al concubinei infirmierului, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii arată că, în anul 2017, Marilena Jianu şi Ilie Constantin, cu ajutorul   Florinei Vlaicu, au primit sume de bani de la inculpata Georgeta Berlinschi, promiţând că-şi vor folosi influenţa pentru emiterea de acte necesare fie acordării prelungirii concediului medical, fie necesare întocmirii dosarului de pensionare pe caz de boală sau chiar a acordării gradului de handicap/ invaliditate şi a pensiei aferente.

În schimbul şpăgii, Georgeta Berlinschi a obţinut o pensie de invaliditate, pentru care primeşte lunar suma de 640 lei.

Comentarii

Redacţia

2019-01-22 12:55:51

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...