Intervenţie medicală în premieră, la SJU Slatina. Operaţie de hernie de disc lombară, sub îndrumarea unui doctor ce lucrează în Franţa

Intervenţie în premeieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Echipa condusă de doctorul Ciprian Văjeu, venit special din Franţa să-i iniţieze pe ortopezii slătineni, a reuşit să opereze o hernie de disc lombară, prima în istoria spitalului slătinean. Intervenţia a durat o oră şi 15 minute.

Medicul Ciprian Văjeu lucrează de trei decenii la unităţi medicale din Franţa, însă de câţiva ani împărtăşeşte din experienţa sa doctorilor români tineri. Acesta este specialist în chirurgia coloanei vertebrale şi lucrează la Clinique du Parc Drevon.

Ortopedul Daniel Călin, de pe Secţia de Ortopedie şi Traumatologie a SJU Slatina, a făcut un stagiu de pregătire în Franţa alături de doctorul Ciprian Văjeu. Pentru că aceştia au păstrat legătura, medicul Ciprian Văjeu a acceptat să vină la Slatina pentru a iniţia o echipă de doctori tineri să facă astfel de intervenţii.

Astfel, o pacientă de 57 de ani a fost operată, miercuri, la SJU Slatina de echipa formată din Cătălin Duican şi Daniel Călin, sub coordonarea doctorului Ciprian Văjeu.
    
Doctorul Daniel Călin de la SJU Slatina a precizat că îşi doreşte foarte mult să diversifice serviciile medicale.

„Este vorba despre o pacientă de 57 de ani, cu o patologie lombară degenerativă veche. Nu a fost greu să convingem pacienta să se opereze aici. Noi ne-am dorit să diversificăm serviciile medicale. Am şansa să-l cunosc pe doctorul Văjeu, care a fost de acord să-şi rupă din programul dumnealui, pe banii dumnealui, cu trusa dumnealui să vină să ne ajute să plantăm o primă floare”, a spus ortopedul Daniel Călin.

Medicul Ciprian Văjeu a declarat că este păcat ca pacienţii să nu se trateze la Slatina şi să fie nevoiţi să meargă sute de kilometri pentru a-şi rezolva astfel de probleme.

„Toată lumea din zonă se duce la Bucureşti sau la Timişoara, sunt cinci sute de kilometri. Este păcat ca bolnavii din această zonă să nu se trateze aici. Doctorul Daniel Călin a făcut cu mine intervenţii pe coloană vertebrală, este capabil să facă şi la Slatina. În afara unor detalii de sterilizare şi asepsie, nu lipseşte nimic la Slatina pentru astfel de intervenţii. Astăzi, această chirurgie este banală, nu sunt nici costuri foarte mari. Este o patologie banală, toată lumea are dureri de spate. Eu îl ştiu pe doctorul Daniel Călin, este un câştig pentru spital. Nici în Occident nu mai găsim chirurgi la 30 de ani şi să aibă şi zvâc. La Craiova, media de vârstă a chirurgilor este mult mai ridicată. Astfel, aceşti doctori mai au încă 20 de ani de dat acestui spital”, a spus Ciprian Văjeu.

Doctorul Cătălin Duican, care lucrează de la începutul anului la SJU Slatina, a participat şi el la această intervenţie. Acesta a precizat că prezenţa medicului Ciprian Văjeu la Slatina a oferit încredere.
 
„În spatele acestei intervenţii a stat doctorul Ciprian Văjeu, el a ţinut frâiele operaţiei. Prezenţa dumnealui aici a oferit siguranţă şi încredere. Mulţumim pe această cale că ne-a ajutat”,
a spus Duican.

Directorul medical al SJU Slatina, medicul Cătălin Pătru, a precizat că ortopezii slătineni au competenţă pentru acest tip de intervenţii.

„Este o intervenţie chirurgicală care se supune aceluiaşi regim de risc şi de precauţie ca şi celelalte. Acest tip de intervenţie nu depăşeşte competenţa spitalului şi nici pe cea a medicilor. Nu este vorba de experimente în afara ariei de competenţă. Patologia aceasta este abordată şi de alţi medici ortopezi din ţară”, a spus Pătru.