Interviul din lift

-Prietene, deci tu pune întrebările şi eu răspund. Mai fac şi altceva, lucrez, deci să nu te surprindă când nu mai sunt atent!

-Am înţeles, domnul deputat! spun eu şi încerc o întrebare de deschidere a interviului. Tăcere din partea alesului local. Îmi zic în gând „l-am încuiat pe fraier, ce ziarist tare sunt!”. Mai aştept câteva secunde, dar parlamentarul tot nimic. Mă uit pe telefon, se întrerupsese convorbirea...

-Haide că am intrat în lift şi s-a întrerupt, revine deputatul după vreo 15 minute. Eu mai merg pe aici prin Parlament, nu pot să stau într-un loc şi se mai pierde semnalul. Mai întreabă-mă o dată!

Şi eu întreb, şi iar întreb şi iar se întrerupe, dar pentru mai puţin timp. „Şefule, iar s-a întrerupt!”, îmi spune şi îşi continuă ideea. Mă simţeam mare, că eram şeful domnului deputat, chiar dacă doar la modul figurat.

După vreo cinci-zece minute, chiar mă ataşasem de acest deputat care din 2016 şi până în prezent a devenit unul dintre cei mai urâţi politicieni români. Mă gândeam „uite, domn’le, ce om de treabă, îmi răspunde la întrebări chiar dacă e ocupat cu soarta ţărişoarei!”.

Îl şi vedeam pe domnul deputat cum stă în liftul Parlamentului, plin de aleşi, cu telefonul la ureche şi cu o mână adusă uşor spre gură, cât să nu deranjeze, răspunzând la întrebările mele ba mai uşor, ba mai tare, în funcţie de cine mai era în ascensor. Mă gândeam că, în cele câteva dăţi în care fusesem la Parlament, mai-mai să mă rătăcesc, în ditamai hardughia de Casă a Poporului. Speram, în sinea mea, pregătindu-mi următoarea întrebare ca nu cumva, preocupat de conversaţia cu mine, şi domnul deputat să se trezească într-o debara, pe undeva, sau să ajungă cu liftul la subsol şi să nu se mai poată întoarce.

N-a fost cazul, iar deputatul a ajuns şi ministru, pentru o scurtă perioadă, coordonând un portofoliu important.