Ioan Varipati, boierul care ne-a donat centrul oraşului

Cu toate că a trăit puţin, a reuşit să contribuie semnificativ la îmbunătăţirea nivelului de educaţie al slătinenilor, neuitându-şi semenii nici după moarte. Astfel, Ioan Varipati le-a lăsat prin testament locuitorilor din Slatina numeroase terenuri, pe unele dintre ele fiind construite şcoli.

Ioan Varipati provenea dintr-o familie de boieri, stabiliţi în Slatina în secolul al XVIII-lea. S-a născut în 1827, ca fiu al slugerului Scarlat Varipati, care în 1784 îndeplinea funcţia de ispravnic, corespondentul funcţiei de prefect de astăzi, în Ialomiţa şi al Enencăi Varipati.

 

„George Poboran vorbeşte despre Ioan Varipati într-un capitol al cărţii sale, «Istoria oraşului Slatina», dedicat filantropilor slătineni. Istoricul spune că, după moartea tatălui, Ioan Varipati se stabileşte cu mama în Slatina, în mahalaua galbenă. La vârsta de zece ani este înscris la Şcoala de băieţi «Ionaşcu», iar după finalizarea cursurilor primare este trimis la Paris, unde frecventează cursurile Facultăţii de drept şi economie. Întors în ţară, se ocupă de gospodărirea averii, iar la 8 mai 1868 se stinge din viaţă”, a precizat Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt.

 

Cea mai mare parte a averii sale, donată Slatinei

 

Prin testament, Varipati a lăsat primăriei Slatina moşia Sârbii Măgura şi locuri în hotarul satului Sprâncenata, precum şi toate avuţiile sale din oraş. Documentul autentificat de Tribunalul Olt la 17 noiembrie 1866 este redat în totalitate în cartea lui George Poboran.

 

„Cu toată averea mea nemişcătoare ce se compune din moşia Sârbi Măgura din judeţul Teleorman, de un loc înfundat ce este în hotarul moşii Sprâncenata, precum şi casele din acest oraşiu cu grădina, curtea şi toate nemestiile sale, să se ţie un stabiliment de şcoală aici în oraş, cu clasuri mai înalte decât acelea ce se învaţă în şcoalele publice şi la caz de va prisosi din venit, să se trimeată la facultăţile din străinătate copiii ce se vor osebi prin capacitate şi inteligenţă. Iar stabilimentul să poarte în veci numele meu de Varipati”, hotăra filantropul în urmă cu mai bine de 140 de ani.

 

În plus, Ioan Varipati avea să împartă restul de avere între rude şi prieteni, partea cea mai mare revenindu-i soţiei sale, Casandra.

 

Înmormântat la biserica Sopot

 

Tot prin testament, Ioan Varipati a stabilit şi locul în care să fie înhumat, alegând o aşezare monahală de călugări, actuala biserică Sopot din Slatina.

 

„Să mi se facă la Schit din acest oraş, unde doresc să fiu înmormântat, un monument cu pisanie, pe care să fie înscris numele meu spre eterna pomenire”, se mai specifică în testamentul filantropului.

 

Monumentul ridicat în cinstea acestuia poate fi văzut şi astăzi în faţa lăcaşului de cult. De asemenea, Biserica Sopot mai păstrează şi o serie de donaţii făcute de Casandra Varipati spre sfârşitul secolului XIX.

 

Şcoala lui Varipati, ridicată după 50 de ani

 

„Stabilimentul de şcoli cu clase mai înalte”, visul lui Varipati, a fost pus în practică la mult timp de la moartea filantropului. Pe de o parte, demararea lucrărilor a fost întârziată de faptul că Varipati a cerut ca şcoala să fie ridicată după moartea soţiei sale, iar apoi finalizarea construcţiei a fost întârziată de schimbările din viaţa politică.

 

„Fiindcă sunt căsătorit şi am trăit cu nevasta mea Casandra totdeauna viaţa cea mai de model şi pentru că nu am făcut copii, de aceia regulezcă acest stabiliment să se formeze după încetarea din viaţă a soţiei mele, având dânsa să stăpânească în bună pace şi să se bucure de tot venitul acestei averi nemişcătoare cât va trăi”, decidea Ioan Varipati.

 

În „Anuarul judeţului Olt” din 1936 se vorbeşte despre demararea şi evoluţia lucrărilor.

 

„La data de 4 octombrie 1928, ingineri şi arhitecţi de la Bucureşti au venit, au cercetat terenul şi au indicat amplasamentul clădirii. Săpăturile au început îndată şi peste câteva săptămâni domnul Lupu, pe atunci ministrul Muncii în cabinetul lui I.I.C Brătianu, a venit şi a pus piatra de temelie a căminului de ucenici. S-a lucrat, după planurile iniţiale, până la acoperiş. Partidul naţional-liberal retrăgându-se de la putere, lucrările au fost părăsite. Şapte ani şi jumătate au stat acolo zidurile uitate şi numai mulţumită faptului că au fost lucrate bine şi cu material bun nu s-au părăginit. Abia în primăvara acestui an lucrările au reînceput”, se menţionează în anuar.

 

După folosirea clădirii drept cămin de ucenici, locaţia a devenit sediu al Centrului de Calcul Electronic, iar apoi a fost folosită de Direcţia Judeţeană de Statistică.

 

Strada Varipati, schimbată în Ana Ipătescu

 

Drept mulţumire, municipalitatea „i-a dăruit” lui Ioan Varipati strada care face legătura între oraşul nou şi cel vechi, unde se află multe dintre terenurile donate de filantropul slătinean. Artera pe care se găseau case, pomi şi grădini a fost redenumită în 1945 „Ana Ipătescu” şi ulterior transformată în parc. În prezent, doar trei clădiri se mai găsesc pe această stradă, una în partea de sus a oraşului, „visul lui Varipati” şi celelalte în zona oraşului vechi: Oficiul Poştal numărul doi şi Muzeul Judeţean Olt, singurele mărturii ale fostei străzi înlocuită acum de scări. În ceea ce-l priveşte pe Varipati, cel care ne-a dăruit terenurile din zona magazinului „Oltul”, zona centrală a Slatinei, recunoştinţa slătinenilor şi a liderilor politici foşti şi actuali se rezumă la ignorarea totală a acestuia.