Joi se deschide centrul de sacrificare a mieilor din Slatina, la fostul abator Strehareţi

Patru primării din judeţ au solicitate avize pentru deschiderea unor centre temporare de sacrificare a mieilor. Astfel, se vor putea tăia miei în condiţii optime în Piaţa Agroalimentară Balş, Drăgăneşti-Olt, Târgul Săptămânal de la Osica de Sus şi la fostl abator Strehareţi, din Slatina.

Centrul de sacrificare de la Slatina se va deschide joi dimineaţă şi va funcţiona până sâmbătă, în funcţie de numărul celor care se vor prezenta pentru a cumpăra un miel.

Acelaşi program de trei zile îl vor avea şi centrele din Balş şi Drăgăneşti. Târgul de la Osica a fost autorizat pentru data de 1 aprilie, în ziua de Florii, când au fost sacrificaţi 190 de miei şi iezi, şi va mai funcţiona şi sâmbătă, pe 7 aprilie.

Emiterea avizului temporar pentru sacrificarea mieilor este condiționată de facilitățile de care dispun aceste centre, respectiv: separarea fizică, astfel încât sacrificarea să nu producă disconfort cumpărătorilor, să dispună de spații amenajate pentru cazarea animalelor, de sistem de alimentare cu apă potabilă și posibilitatea producerii apei calde, facilități de colectare și stocare a materialului cu risc specific și a subproduselor necomestibile rezultate din sacrificare până la dirijarea acestora către unitățile de neutralizare/incinerare.

„În vederea desfășurării în condiții corespunzătoare a sacrificării mieilor, DSVSA Olt solicită sprijinul autorităților locale, în sensul de a permite accesul în incintă proprietarilor numai cu animale identificate cu crotalie auriculară simplă și crotalie electronică având același cod unic de identificare și însoțite de documentele sanitar veterinare obligatorii - certificat de sănătate, formular de mișcare și document pentru informațiile referitoare la lanțul alimentar”, a declarat Mariana Mitroi, reprezentantul DSVSA Olt.

Oltenii sunt sfătuiţi să semnaleze orice neregulă sesizează la numărul de telefon 0372753837.