Junioarele I de la CSS Caracal, amical cu lotul naţional de junioare

Echipa de junioare I, de la CSS Caracal, a reluat pregătirile în vederea abordării meciurilor oficiale, de pe data de 3 ianuarie.

Handbalistele aflate, în această perioadă, sub comanda lui Adrian Olteanu, vor susţine, sâmbătă, un prim joc de pregătire. Caracalencele vor întâlni, în deplasare, lotul de junioare al României, aflat în pregătire la Râmnicu Vâlcea. Până la primul joc oficial, programat pe 11 februarie, junioarele I de la CSS Caracal vor mai susţine şi alte jocuri amicale, cu echipe din zonă.

CSS Caracal este vicecampioană a ţării, iar în actualul sezon obiectivul stabilit este tot cucerirea unei medalii, mai ales că majoritatea jucătoarelor se află în ultimul an de juniorat.