Karateka Oliwer Dobre, dublu campion european

În weekend, la Piteşti, s-a desfăşurat Campionatul European de Karate Tradiţional. Cel mai longeviv sportiv din karateul românesc, Oliwer Dobre, a reuşit să cucerească aurul european în două dintre probe. Acesta este campion la kumite individual şi kumite echipe, alături de ceilalţi componenţi ai lotului naţional de seniori al României.

Sportivul legitimat la CS Aluminiu Alro, Oliwer Dobre,  continuă să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, deşi este cel mai în vârstă karateka. Sportivul pregătit de Ilie Dobre a cucerit medaliile de aur în probele kumite individual şi kumite echipe la actuala ediţie a Campionatului European de Karate Tradiţional, ce s-a desfăşura la Piteşti.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa ministrului Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, preşedintele Federaţiei de Karate Tradiţional, Nicolae Marandici, preşedintele de onoare al Federaţiei de Karate Tradiţional, Şerban Valeca, dar şi alte personalităţi marcante ale karateului românesc.