Lansări de carte, piese de teatru şi spectacole de balet, pentru marcarea la Slatina a Zilei Culturii Naţionale

Ziua Culturii Naționale este marcată, în această săptămână, la Slatina, printr-o serie de evenimente culturale ce se desfăşoară la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”.

Este vorba despre ediţia cu numărul opt a evenimentului „Sub semnul lui Eminescu”, organizat de Primăria Slatina, Asociația Culturală Center Inter Art și Centrul Cultural „Eugen Ionescu”

Programul, care se va derula pe parcursul a trei zile, este următorul:

15 ianuarie 2020, ora 13.00:
Foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina
„Expoziție de grafică și ilustrație de carte” - Spiru Vergulescu

15 ianuarie 2020, ora 14.00:
Foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina
Spectacol „Sub semnul lui Eminescu”, realizat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt

15 ianuarie 2020, ora 18.00:
Sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina
Lansare de carte: „Esență de femeie” - autor Aurelia Dincă
Spectacol de muzică și poezie: își dau concursul actori de la Asociația Culturală Olt Artis, Asociația Culturală Iordache Art, Asociația Socio-Culturală pentru Dezvoltare și Educație, elevi de la Palatul Copiilor și Elevilor „Adrian Băran” Slatina și Corul „Voces Primavaera”.

16 ianuarie 2020, ora 12.30:
Sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina
Teatru pentru copii: „Magitot sunt eu”

16 ianuarie 2020, ora 18.00:
Sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina
Teatru: „Iona” - Teatrul Dramaturgilor Români - București;
Distribuția: Lari Giorgescu, Adrian Nour, Lucian Maxim

17 ianuarie 2020, ora 18.00:
Sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina
Spectacol „Gala extraordinară de balet - 2020” - Teatrul de balet Sibiu.

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic. Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.