Legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, magistraţilor, personalului auxiliar din justiţie a fost adoptată

Legea de eliminare a pensiilor speciale a fost adoptată marţi, de Camera Deputaţilor, cu 247 de voturi „pentru”, 21 de abţineri, vizaţi fiind, printre alţii, parlamentarii, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţiştii, funcţionarii publici cu statul special, funcţionarii publici parlamentari. Aceasta, pe fondul protestelor din Justiţie, materializate inclusiv prin oprirea activităţii unor instanţe.

Premierul Ludovic Orban afirmă că toate pensiile „nesimţite” vor fi tăiate, el arătând că sunt categorii socio-profesionale care beneficiază de aceste pensii fără a avea drept. În ceea ce priveşte eliminarea pensiilor magistraţilor, Orban spune că decizia aparţine parlamentarilor liberali.

După controlul constituţionalităţii, legea de eliminare a pensiilor speciale va merge la promulgare.

Sursa: news.ro